Secretarul de stat a vorbit într-o conferință de presă după o întrevedere de 2,5 ore cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, după care se va deplasa în Egipt și Qatar pentru discuții suplimentare.
Mediatorii încearcă de luni de zile să pună capăt războiului din Gaza, însă discuțiile nu se soldau cu nici un rezultat, relatează Noi.md cu referire la eurointegration.„În cadrul unei întrevederi foarte constructive cu prim-ministrul Netanyahu, acesta mi-a confirmat că Israelul sprijină propunerea privind opțiunea intermediară”, a declarat Blinken reporterilor, fără a preciza exact ce prevede propunerea.
El a spus că următorul pas important ar trebui să fie ca Hamas să spună „da”.
Blinken a adăugat că, chiar dacă Hamas va accepta propunerea, negociatorii își vor petrece următoarele zile lucrînd asupra unei „înțelegeri clare privind punerea în aplicare a acordului”.
El a spus că încă au rămas „probleme complexe” care necesită „decizii dificile din partea liderilor”.
Adăuga comentariu