X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Biden promite că va crea trei milioane de locuri de muncă bine plătite

17 noi. 2020,, 07:56   Externe
3722 0

Preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, a anunţat luni că doreşte să creeze trei milioane de locuri de muncă "bine plătite", în special prin tehnologie, maşini electrice şi energie verde, transmite AFP.

Confruntat cu noile restricţii menite să prevină reapariţia pandemiei de COVID-19, Joe Biden a apreciat că ar trebui acordat un "sprijin imediat" economiei, scrie agerpres.ro

"Planul nostru este să creăm milioane de locuri de muncă bine plătite în industria manufacturieră, construcţia de maşini, produse şi tehnologii, de care vom avea nevoie în viitor pentru a fi competitivi faţă de restul lumii (... ) Vom cumpăra (produse) americane", a declarat Biden în timpul unui discurs despre economie în oraşul său natal, Wilmington, statul Delaware.

El a reafirmat, de asemenea, că marile companii şi americanii cei mai înstăriţi vor plăti "partea lor echitabilă" de impozite şi că intenţionează să stabilească un salariu minim de 15 dolari/oră.

Preşedintele ales al SUA a mai declarat că refuzul administraţiei Trump de a colabora în privinţa tranziţiei spre următoarea administraţie va afecta eforturile de combatere a pandemiei noului coronavirus şi va conduce la mai multe decese, potrivit dpa.

"Mai mulţi oameni pot muri dacă nu ne coordonăm", a avertizat Biden.

El a spus că "nu va ezita să se vaccineze" dacă oficiali de rang înalt din domeniul sănătăţii precum Anthony Fauci şi companii precum Moderna şi Pfizer consideră că dozele sînt sigure.

"Singurul motiv pentru care oamenii pun la îndoială vaccinul acum este din cauza lui Donald Trump", a subliniat Biden.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?