Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Un tînăr din Tiraspol creează accesorii inedite pentru încărcarea telefoanelor

17 apr. 2018,, 09:30   Societate
3730 0

Lemnul poate fi util şi la confecţionarea accesoriilor pentru încărcat telefoanele mobile.

Ivan Hodacovschi, un tînăr antreprenor din Tiraspol, care şi-a dezvoltat din acest hobby o afacere, datorită sprijinului Uniunii Europene. Ideea de a deschide un business i-a venit atunci cînd muncea într-un magazin GSM.

"Noi pregăteam telefoane pentru vînzare. Deseori acestea veneau cu bateria aproape descărcată, iar noi trebuia să le încărcăm. În oficiu nu aveam suficiente prize şi iată mi-a venit ideea de a crea o boxă pentru încărcarea simultană a mai multor dispozitive", a declarat antreprenorul Ivan Hodacovschi.

Bărbatul şi-a cumpărat utilaje pentru prelucrarea lemnului care îi permit să realizeze comenzile într-un timp scurt şi să le personalizeze în funcţie de dorinţele clientului.

"Am procurat utilaje în valoare de peste 7.000 de euro. Avem posibilitatea să creăm lucrări unice prin capacităţile proprii şi putem stabili în cît timp va fi realizată fiecare comandă. Totodată, putem alege singuri designul lucrării, dar şi numărul de conectări prin USB", a declarat antreprenorul Ivan Hodacovschi.


Lădiţele pentru încărcat gadgeturi create de Ivan Hodacovschi sînt piese de decor în mai multe localuri din stînga Nistrului. Tînărul îşi doreşte să cucerească şi piaţa din Chişinău.

"Lădiţele mele pot fi găsite aproape în toate cafenele, dar şi în unele restaurante. Designul diferă în funcţie de perioada în care au fost realizate. Astfel poate fi urmărită evoluţia lor."

Preţul unui accesoriu variază în funcţie de numărul de gadgeturi care pot fi conectate, dar şi de design. Cel mai ieftin costă aproape 30 de dolari. Cele mai scumpe lucrări sînt cele confecţionate din lemn de stejar.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?