X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Un deputat transnistrean ar fi implicat în deturnare de fonduri publice

27 dec. 2018,, 12:20   Societate
4110 3

Deputatul așa numitului Soviet Suprem al Transnistriei, Vasilii Vlasov, este implicat într-un dosar privind delapidarea banilor publici în proporţii deosebit de mari în perioada cînd deţinea funcţia de direct al întreprinderii „Tirasteploenergo”.

Procurorul autoproclamatei RMN, Anatolii Gureţki, a solicitat Sovietului Suprem să-şi dea acordul pentru reţinerea, interogarea și arestarea alesului poporului.

El a spus că la filiala „Tirasteploenergo” din Rîbnţa a fost înregistrat un angajat care nici nu există, dar salariul său era plătit regulat pe card. E vorba de circa 57 mii ruble ($3,56 mii). Beneficiarul final al banilor, potrivit procurorilor, era Vlasov. Funcționara care a depus mărturii împotriva deputatului spune că nu a avut niciun beneficiu material din această schemă.

Gureţki a menţionat că, în cadrul anchetei, Vlasov a încercat activ să influenţeze asupra dosarului penal, în special, a împiedicat obţinerea mărturiilor de la alte persoane.

Vlasov nu a venit la şedinţa Sovietului Suprem „din cauza problemelor de sănătate”, dar s-a adresat colegilor cu o scrisoare. În aceasta el afirmă că în cauza penală el a fost invitat de Comitetul de anchetă în calitate de martor şi subliniază să mărturiile au fost depuse de funcţionara care are statut de acuzat.

Examinînd cererea procurorului, comisia parlamentară pentru mandate, regulament şi etica de deputat a refuzat reţinerea deputatului, dar a acceptat „desfăşurarea măsurilor de anchetă în privinţa lui”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?