X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

SUA interesate de poziţia Transnistriei în procesul de negocieri

7 dec. 2018,, 12:00   Politică
3528 2

O delegație a Statelor Unite ale Americii, condusă de adjunctul asistentului secretarului de stat, George Kent, a efectuat o vizită la Tiraspol, unde a avut o întrevedere cu președintele RMN nerecunoscute, Vadim Krasnoselski, notează Noi.md.

Din delegaţie au mai făcut parte Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al SUA în Republica Moldova, Derek Hogan, și Consilierul pe probleme politice al Ambasadei americane în Moldova, Charles Wetter.

Potrivit serviciului de presă al liderului transnistrean, în mesajul său de salut, adresat oaspeților americani, Vadim Krasnoselski a remarcat caracterul constructiv specific relațiilor bilaterale.

El a evidenţiat proiectele comune transnistrene-americane, implementate în sectorul cultural și educațional. Președintele RMN nerecunoscute a menţionat că locuitorii Transnistriei sînt interesați de istoria, tradițiile și cultura diferitelor țări și popoare. În mod tradițional, trezesc interesul locuitorilor republicii astfel de evenimente, precum ar fi săptămîna cinematografului american, în cadrul căreia sînt prezentate în mod predominant operele clasice ale cineaştilor americani.

Vadim Krasnoselski a vorbit şi despre sistemul de predare a limbii engleze în instituțiile de învățămînt din republică: îmbunătățirea acestuia depinde, printre altele, şi de sprijinul vorbitorilor nativi. Șeful Transnistriei a atras atenția asupra dezvoltării Centrului de Cultura Americană din cadrul Universităţii de Stat din Transnistria „T.G. Şevcenko”.


Nu a rămas fără atenţie chestiunea privind participarea Statelor Unite la formatul "5 + 2": Statele Unite au calitate de observator în procesul de negocieri. "Opinia dvs. prezintă interes pentru noi. Sîntem cu toții participanți la formatul „5 + 2”, iar punerea în aplicare a acordurilor încheiate depinde de cuvintele și garanțiile fiecăruia dintre noi, acesta fiind momentul cel mai important. Totuşi, înţelegerile trebuiesc confirmate prin fapte. Aceasta este sarcina noastră comună", a menționat Vadim Krasnoselski.

La rîndul său, Derek Hogan a spus că este prima sa vizită la Tiraspol, în pofida acestui fapt se așteaptă la o continuare a interacțiunii active, care a fost stabilită între Ambasada SUA și partea transnistreană. Potrivit acestuia, la momentul de faţă a fost stabilit un dialog sistematic cu Ministerul Afacerilor Externe al Transnistriei.

Potrivit diplomatului american, este important că întîlnirea cu șeful Transnistriei are loc cu participarea lui George Kent - negociatorul din partea Statelor Unite. Vorbind despre scopul vizitei delegației, Derek Hogan a menționat că dorește să se iniţieze în poziția transnistreană pe o serie de probleme de actualitate.

Participanții la întrevedere au discutat diverse aspecte ale cooperării bilaterale, inclusiv implementarea proiectelor culturale și umanitare pe teritoriul Transnistriei. Interlocutorii au făcut schimb de opinii cu privire la problemele actuale incluse în agenda de negocieri. Au convenit să continue interacțiunea activă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?