X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Șoferii care vor fi amendați dacă au mașină din stînga Nistrului

17 iun. 2018,, 13:01   Societate
4775 2

Conducerea vehicului cu număr de înmatriculare din una dintre unităţile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului sau municipiul Bender sau cu număr de înmatriculare neutru de către o persoană care are domiciliu într-o altă localitate decît cele din regiunea transnistreană se va sancționa contravențional.

Prevederea se conține într-un proiect propus pentru consultări publice.

Astfel, pentru asemnea încălcări, persoanele fizice riscă o amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale, adică de la 3.000 la 4.500 de lei, cu aplicarea a cinci puncte de penalizare. Persoanei juridice, care desfășoară activitate de întreprinzător în Republica Moldova, i se va aplica o amendă de la 90 la 150 de unităţi convenţionale, adică de la 4.500 la 7.500 de lei, cu sau fără privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la șase luni la un an.

Autorii proiectului spun că măsurile urmează să fie luate pentru a reduce abuzurile din partea populației și a agenților economici de a se eschiva de la plata drepturilor de import aferente mijloacelor de transport introduse în Republica Moldova. Astfel, proiectul de lege prevede interzicerea circulației mijloacelor de transport pe drumurile naționale de către persoanele care au domiciliul într-o localitate alta decît cele din unitățile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului și municipiul Bender.

Amintim că, recent a fost semnată Decizia protocolară privind accesul în traficul internațional a mijloacelor de transport din stînga Nistrului și municipiul Bender și a Procesului tehnologic cu privire la organizarea comună a procedurilor de înregistrare a mijloacelor de transport din regiunea transnistrean. Documentul prevede că, pentru a fi admise în traficul internațional, autovehiculele cu număr de înmatriculare din una dintre unităţile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului sau municipiul Bender vor trebui să obțină plăcuțe cu număr de înmatriculare neutru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?