Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Scrisoare de la Tiraspol către Putin. Ce l-au rugat „deputații” transnistreni pe liderul rus

8 iul. 2022,, 17:30   Transnistria
7255 0

Primii deputați din așa numitul legislativ al regiunii transnistrene i-au trimis o scrisoare președintelui Rusiei Vladimir Putin. Cel din urmă este rugat să contribuie la rezolvarea problemei privind activitatea consulatului rus de la Tiraspol. Se declară că oamenii din regiune nu își pot reînnoi pașapoartele din cauza rîndului mare la consulat.

În scrisoarea semnată de așa numitul primul lider al regiunii, Igor Smirnov, se menționează că peste 220 de mii de cetățeni ruși locuiesc în Transnistria, iar zeci de mii nu își pot reînnoi pașapoartele sau nu-și pot rezolva alte probleme.

„Înscrierea este dificilă. Coada care a apărut în pandemie devine tot mai lungă. Vă rugăm, stimate Vladimir Vladimirovici, să acordați o atenție deosebită acestei probleme umanitare și să instruiți Ministerul de Externe al Rusiei să ia măsuri pentru eliminarea acestei probleme”, se arată în scrisoare, comunică postul de televiziune de la Tiraspol TSV.

„Transnistria este gata să ofere orice sprijin pentru îmbunătățirea activității consulatului”, se mai menționează în scrisoare.

Amintim că pe 1 iulie curent, liderul de facto de la Tiraspol Vadim Krasnoselski se arăta nemulțumit că oamenii din Transnistria nu își pot reînnoi pașapoartele rusești la consulatul Rusiei. Acesta afirma că problema nu ar fi în președinta Maia Sandu, dar așteaptă explicații de la partea rusă.


„Oamenii vin cu o cerere clară – nu își pot reînnoi pașaportul rusesc. Trebuie să călătorești, să fii tratat, să studiezi. Cum așa? Aceasta nu este o întrebare pentru doamna Sandu. O întrebare pentru partea rusă. De ce se întîmplă asta?”, se întreba Krasnoselski.

Anterior, președintele autoproclamat al regiunii transnistrene a declarat că la oficiul consular al Ambasadei Rusiei la Tiraspol, din trei angajaţi, doar unul lucrează.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?