X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Promo-Lex cere implicarea statului în eliberarea șoferilor de ambulanțe, reținuți la Dubăsari

7 apr. 2020,, 14:40   Societate
2763 2

Asociaţia pentru drepturile omului Promo-LEX a îndemnat luni autorităţile Moldovei să întreprindă măsuri pentru eliberarea neîntîrziată a doi şoferi de ambulanţă care au fost reţinuţi pe 3 aprilie de reprezentanţii miliţiei din Dubăsari.

Potrivit agenției INFOTAG cu referire la un comunicat al organizaţiei, şoferii de ambulanță de la spitalul raional din Dubăsari, Anatolii Cebotari și Alexei Carpov, care locuiesc în satul Molovata Nouă, se află acum în izolator.

„Potrivit unor surse, în ziua reţinerii, un „judecător” al „Judecătoriei Dubăsari” i-a găsit vinovați pe deținuți de comiterea unei contravenții administrative și a stabilit o pedeapsă de 15 zile arest administrativ pentru fiecare cu aflarea lor în izolatorul de detenție. La momentul actual lipsesc informații despre garantarea drepturilor la apărare acestora, precum și despre starea sănătății lor”, menţionează experţii.

Promo-LEX consideră că, în afară de Preşedinte şi prim-ministru, care trebuie să se implice în eliberarea cetăţenilor moldoveni, Procuratura generală trebuie să examineze acest caz prin prisma prevederilor Codului Penal şi, după caz, să pornească o cauză penală.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?