X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Problemele și provocările din perimetrul Zonei de Securitate examinate de Comisia Unificată de Control

2 dec. 2022,, 09:18   Transnistria
837 0

La ședința săptămînală a Comisiei Unificate de Control convocată la Bender în data de 1 decembrie 2022 Comandamentul Militar Întrunit și-a prezentat raportul care reflectă situația în Zona de Securitate pentru perioada 23-29 noiembrie curent.

”În contextul menținerii abuzive a posturilor structurilor de forță transnistrene, au fost reluate discuțiile privind luarea unei decizii clare asupra problemei.

Delegația Republicii Moldova a formulat propuneri concludente pentru proiectul deciziei care să asigure retragerea tuturor posturilor ilegale și personalului înarmat instalat abuziv în aria de responsabilitate a Forțelor Mixte de Menținere a Păcii.

În cadrul ședinței a fost abordată distribuirea unor informații vădit false în presa din stînga Nistrului despre o pretinsă „răpire” a unui cetățean în municipiul Bender, care ar fi fost pusă în discuție la reuniunea precedentă a Comisiei Unificate de Control. Delegația Republicii Moldova a deconspirat intențiile propagandistice și de dezinformare ale exponenților Tiraspolului care au scopul de a distrage atenția de la soluționarea problemelor stringente din Zona de Securitate. În adresarea semnată de membrii delegației Chișinăului se menționează că acțiunile polițiștilor dislocați în municipiul Bender se desfășoară în conformitate cu legislația Republicii Moldova și fără încălcarea principiilor stabilite în Acordul din 21 iulie 1992”, se arată în nota emisă presei.

O nouă ședință de lucru a Comisiei a fost programată pentru 8 decembrie curent.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?