X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Pensionarii din stînga Nistrului vor primi un adaos la pensie

16 apr. 2019,, 10:00   Transnistria
2544 2

Pensionarii din regiunea transnistreană au început să ridice suplimentul la pensii, oferit din contul ajutoarelor umanitare, acordate anual de Federația Rusă.

Administrația de la Tiraspol anunță că a primit recent o nouă tranșă din partea Rusiei, iar acum sînt achitate și restanțele acumulate în primele patru luni ale anului.

IPN transmite, cu referire la presa din regiune, că această tranșă a ajutorului umanitar rusesc este prevăzută pentru jumătate de an de achitare a suplimentelor la pensia persoanelor care locuiesc pe teritoriul controlat de administrația nerecunoscută din stînga Nistrului. În condițiile în care, în ianuarie, februarie și martie aceste suplimente nu s-au eliberat, pensionarii ridică, începînd cu 15 aprilie, aceste plăți pentru primele patru luni ale anului. Este vorba despre 600 de ruble transnistrene, bani care vor fi ridicați de circa 150 de mii de pensionari.

Cei care au ridicat deja pensiile acordate de administrația transnistreană, vor primi suplimentul rusesc după data de 19-20 aprilie, iar toți beneficiarii urmează să ridice plățile pînă la sărbătorile de Paști. Plățile pentru lunile mai și iunie vor fi achitate în mod planificat.

Suplimentul rusesc este achitat în regiunea transnistreană deja de circa zece ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?