X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Dodon și Krasnoselski s-ar putea întîlni săptămîna viitoare

18 dec. 2018,, 13:50   Politică
2763 2

Eventualitatea unei astfel de întrevederi a fost anunţată de președintele formaţiunii administrativ-teritoriale nerecunoscute RMN, în cadrul unei conferinţe de presă de recapitulare de la Tiraspol, transmite Noi.md.

„Întotdeauna am spus următoarele: în decembrie, o întrevedere este posibilă dacă va exista o agendă. Totuşi agenda Moldovei este una incertă. Noi am elaborat agenda noastră, unde vor fi identificate trei chestiuni. Acestea se referă la procesul de negocieri. Întrevederea ar putea avea loc săptămîna viitoare", a declarat Vadim Krasnoselski.

Potrivit presei transnistrene, șeful RMN nerecunoscute a subliniat că nu va discuta nici un fel de subiecte vizînd așa-numita „reintegrare" a Transnistriei.

„Noi sîntem un stat independent. Dacă aveți întrebări, binevoiţi a citit strategia de dezvoltare a Transnistriei ", a menţionat Vadim Krasnoselski.

În cadrul conferinței de presă liderul transnistrean a prezentat blocul de politică externă, ce ţine de strategia de dezvoltare a Transnistriei pentru următorii opt ani. Potrivit acestui document de sistem, elaborat în comun de toate ramurile puterii de stat și organizațiile obşteşti, cursul de politică externă a Transnistriei se bazează pe rezultatele referendumului din 2006 și prevede recunoașterea internațională a independenței și integrării cu Rusia.


„Poporul a recunoscut demult republica, prin urmare Transnistria are toate motivele pentru a pretinde recunoașterea internațională, a subliniat Vadim Krasnoselski. Plus la aceasta, Chișinăul, încă la 23 iunie, 1990, a respins statul comun cu Republica Moldovenească Transnistreană”, susține Vadim Krasnoselski, făcînd referinţă la deciziile parlamentului Moldovei privind recunoașterea ilegalităţii formării RSSM.

În același timp, Vadim Krasnoselski a subliniat că Transnistria construiește relații de bună vecinătate cu toți partenerii internaționali: Ucraina, Rusia, Uniunea Europeană și Moldova.

„Trebuie să creştem lista prietenilor, reducînd lista oponenţilor", a concluzionat președintele entităţii nerecunoscute RMN.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?