X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Ministerul rus de Externe: Trebuie să depășim perioada de liniște în negocierile privind reglementarea transnistreană

23 apr. 2019,, 11:20   Politică
8274 0

Negocierile cu privire la Transnistria nu ar trebui să devină ostaticele proceselor politice interne, este necesară depășirea perioadei de liniște și reluarea practicii deplasării în regiune a mediatorilor și observatorilor în formatul 5+2.

Despre acest lucru a menționat într-un interviu pentru TASS ambasadorul pentru misiuni speciale, reprezentantul Rusiei în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Serghei Gubarev, transmite Noi.md.

Diplomatul a spus că la începutul lunii aprilie a vizitat regiunea și a avut o serie de întîlniri importante la Chișinău și Tiraspol, în cadrul cărora "a avut loc un schimb de opinii interesant cu privire la etapa actuală a procesului de reglementare transnistreană și la dialogul direct dintre cele două maluri ale Nistrului".

"Am atras atenția partidelor asupra contraproductivității de reducere a intensității negocierilor: ultima reuniune în formatul 5+2 (Moldova și Transnistria sînt părțile conflictului, Federația Rusă și Ucraina sînt garanți și mediatori, OSCE - mediator, iar SUA și Uniunea Europeană - observatori) a avut loc cu aproape un an în urmă, iar ultima întlnire în formatul "1+1" (părțile conflictului) - în luna octombrie a anului trecut”, -a spus el.

"Desigur, mi se poate reproșa, explicînd acest calm prin motive obiective. Cu toate acestea, sînt sigur că o astfel de problemă complexă precum reglementarea transnistreană nu ar trebui să devină ostatica unor procese politice interne", a declarat Serghei Gubarev.


"Ca prim pas, cred că ar trebui reînnoită practica deplasărilor mediatorilor și a observatorilor în regiune în formatul 5+2. Astfel de vizite aveau loc anual pînă în 2017, contribuind, astfel, atît la crearea unei imagini reale a situației din regiune, cît și la rezolvarea de către părți a unor aspecte practice. Misiunea OSCE în Moldova are experiență în organizarea unor astfel de vizite și mi se pare că părțile moldovenești și transnistrene au aceeași înțelegere", a subliniat reprezentantul Rusiei în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană.

"Unica soluție a soluționării problemei transnistrene, subliniez - problemă și nu conflict, este un compromis deliberat și echilibrat, care să fie acceptat de populația de pe malul stîng și drept al Nistrului. Pot repeta ceea ce am spus de nenumărate ori: cheia rezolvării problemei transnistrene nu se află la Moscova sau Washington. Ea se află la Chișinău și Tiraspol", a spus el.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?