X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Lesnic despre plăcuțele neutre: Acum vom ști cine este la volanul mașinii

26 apr. 2018,, 07:50   Societate
4505 0

Odată cu semnarea acordului protocolar între negociatorii celor două maluri ale Nistrului, au fost soluționate mai multe probleme ce țin de transportul din regiunea transnistreană.

În consecință, se vor cunoaște cine sînt posesorii acestor automobile și cine va răspunde în fața legii în cazul unor abateri de la regulile circulației rutiere sau accidente. Declarația a fost făcută de viceprim-ministra pentru reintegrare, Cristina Lesnic, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.

Potrivit ei, anterior existau suspiciuni legate de posesorii automobilelor cu numere transnistrene. Viceprim-ministra susține că semnarea acordului protocolar înseamnă un pas spre soluționarea problemei posesorilor de automobile de pe malul drept al Nistrului care, din anumite motive, își doreau să le înregistreze pe malul stîng.

„Un element nou în cadrul acestei decizii protocolare este faptul că Republica Moldova va participa plenar la înregistrarea și reînregistrarea acestor mijloace de transport. Nu în ultimul rînd, este important că nu vom avea un sistem dublu de înmatriculare, ceea ce ar însemna că toți cei care vor opta în cadrul acestui sistem benevol de numere neutre pentru a pleca în străinătate, vor fi obligați să-și radieze numerele transnistrene și să treacă pe numere neutre”, a explicat viceprim-ministra. Persoanele care nu vor dori să treacă la plăcuțe neutre, vor putea călători doar în granițele Republicii Moldova.

Cristina Lesnic susține, de asemenea, că orice mașină care urmează să fie înregistrată sau reînregistrată va fi căutată în baza sistemului Interpol. „Aceasta înseamnă o verificare adițională a tot ce există astăzi în Transnistria privind legalitatea acestor autovehicule și ce se întîmplă cu ele”, a menționat viceprim-ministra.


Marți, 24 aprilie, negociatorii din partea Chișinăului și Tiraspolului au semnat un acord protocolar prin care se stipulează că posesorii de mașini din regiunea transnistreană, administrată de un regim nerecunoscut, vor primi plăcuțe neutre și vor fi admiși în traficul internațional începînd cu 1 septembrie curent.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?