X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

În Transnistria se așteaptă o creștere a investițiilor în cryptomining

17 dec. 2018,, 16:20   Economie
3278 0

În Transnistria se aşteaptă o creștere a investițiilor în mining-ul de monede criptografice (cryptomining), informează Noi.md.

Potrivit presei transnistrene, declaraţia în cauză a fost lansată de președintele guvernului transnistrean, Alexandr Martînov, în cadrul unui interviu lung pentru două posturi de televiziune.

Potrivit oficialului, în Transnistria s-a reușit atragerea de investiții în mineritul de criptomonede. „Am adoptat o lege destul de liberală care stimulează activitatea minerilor pe teritoriul Transnistriei. I-am ferit pe aceştia de contactul juridic cu sistemul nostru fiscal. Tot ce avem nevoie este ca minerii să cumpere electricitate în Transnistria. În același timp, noi nu le administrăm veniturile și nu avem obiecţii faţă de ei. Aşa stipulează legea, am creat o zonă economică liberă specială, iar aceste condiții sînt mai bune decît în alte țări ", a explicat primul-ministru.

Potrivit lui, în plus la cele menţionate, pentru un proces atît de energivor precum este minig-ul de monede criptografice, Transnistria este dispusă să ofere energie electrică relativ ieftină, prin utilizarea capacității de producție neutilizate a Hidrocentralei Moldoveneşti.

„Cu cît mai mulţi minieri vom avea în Transnistria, cu atît mai naltă va fi solicitarea Hidrocentralei Moldoveneşti, respectiv mai multe venituri, ceea ce înseamnă mai multe impozite achitate şi, principalul, încasări mai mari în contul special de gaze naturale, din care este finanţat deficitul bugetului transnistrean. Deocamdată, preconizăm să creştem solicitarea HCEM cu 50, dar mai bine chiar cu 100 MW. Pentru bugetul nostru, acestea sînt venituri substanțiale și aceste venituri au fost deja incluse în proiectul de buget pentru anul viitor. La momentul actual, în Transnistria, avem ferme de mining de la 5 pînă la 7 MW și planificăm o creștere continuă în anul viitor", a declarat Alexandr Martînov.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?