Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Fostul lider al Transnistriei ar avea la activ un nou dosar penal

5 iun. 2018,, 14:40   Politică
3970 6

Fostul lider al Transnistriei, Evgheni Șevciuk, ar avea la activ un nou dosar penal.

Presa din regiune scrie că Șevciuk și-ar fi însușit circa 2 milioane de dolari în urma unei scheme criminale la Combinatul de Panificație din Bender.

Potrivit tv.pgtrk.ru, această schemă, săvîrșită prin firme-tampon (nr. folosite de obicei la spălarea banilor sau ascunderea beneficiarului final), îi aduce lui Șevciuk al 7-lea dosar. Cauza ar fi fost pornită de Comitetul de Investigații al regiunii încă la sfîrșitul anului 2017, iar investigațiile au durat jumătate de an.

Potrivit anchetei, în 2014, Combinatul de Panificație ar fi avut o datorie de 30 de milioane de ruble față de o firmă, care s-a dovedit a fi una tampon.

Compania respectivă a acționat în judecată combinatul pentru recuperarea datoriei, prezentînd drept probă un acord, care potrivit sursei citate ar fi fost unul fictiv.


În doar 2 luni, instanța de arbitraj a admis în totalitate solicitarea companiei, ceea ce potrivit anchetatorilor ar fi avut loc cu participarea lui Șevciuk.

Combinatul, care la acel moment era deja de stat, a fost nevoit să contracteze un credit de 29 mln de ruble.

Banii au ajuns pe conturile companiei tampon, iar o parte din ei, potrivit sursei, în buzunarele lui Șevciuk. Fostul lider ar fi luat 2 milioane de dolari în numerar.

Anterior, presa a scris că fostul lider al autoproclamatei Republici Nistrene, Evgheni Șevciuk, figurează ca învinuit în 5 dosare penale, vizînd fraudarea bugetului regiunii, dar și scheme de contrabandă. Acesta ar fi prejudiciar bugetul RMN cu 8 milioane de dolari.

Șevciuk a părăsit teritoriul regiunii și se află în căutare.

Acesta riscă de la 7 la 12 ani de detenție.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?