X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Un centru pentru femeile abuzate se va deschide la Comrat

3 apr. 2019,, 15:20   Societate
3649 0

Centrul din UTA Gagauz-Yeri, destinat femeilor care suferă din cauza violenţei, va fi accesibil şi pentru persoanele cu dizabilităţi. Instituţia va avea un design universal, adaptat la necesităţile tuturor beneficiarilor şi va fi dată în folosinţă pînă la finele anului curent.

Centrul va fi deschis în baza unei colaborări dintre Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi administraţia de la Comrat.

Adăpostul pentru eventualele victime ale violenței va contribui la soluţionarea mai multor probleme.

Iniţiativa de deschidere a unui centru social destinat femeilor care au fost abuzate se înscrie în proiectul „Combaterea violenței împotriva femeilor în Republica Moldova: explorînd și învățînd din soluțiile locale”, implementat în perioada 2018-2020 de PNUD cu sprijinul Republicii Coreea.

Pentru amenajarea centrului de găzduire, PNUD, cu sprijinul Republicii Coreea, va aloca finanţare în sumă de 90.000 de dolari. Pentru suplimentarea bugetului centrului, a fost lansată o campanie de colectare de fonduri, prin intermediul platformei sprijina.md.


În Moldova, potrivit Studiului cu privire la violența împotriva femeilor elaborat de Biroul Național de Statistică în 2011, 7 din 10 femei din zonele rurale și 6 din 10 femei cu vîrstă cuprinsă între 25-44 ani au fost supuse cel puțin unei forme de violență din partea partenerului lor pe parcursul vieții.

Mai mult de jumătate din toate femeile din Moldova au fost victime ale violenței psihologice. Două din cinci femei au fost agresate fizic cel puțin o dată, iar una din cinci femei adulte (35-39 ani) a fost supusă hărțuirii sexuale (fiecare a doua victimă a fost agresată repetat).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?