Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

Cînd va avea loc Festivalul Vinului în Găgăuzia?

3 oct. 2019,, 10:50   Sudul Moldovei
3108 0

Festivalul vinului în Gagauzia va avea loc pe 10 noiembrie.

Despre acest lucru a anunțat bașcanul autonomiei Irina Vlah pe pagina sa de pe o rețea de socializare a autonomiei, menționînd că oaspeții dragi vor avea parte de multe momente interesante și unice în această zi în Comrat, transmite Noi.md.

Trebuie menționat faptul că bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a organizat prima ședință privind pregătirea pentru Festivalul Vinului din Gagauz Șarap Yortusu. În cadrul ședinței au fost discutate o serie de probleme organizatorice și au fost identificate persoanele responsabile pentru fiecare segment al lucrărilor de pregătire.

Șeful autonomiei a pus accent pe importanța informării în masă cu privire la festivalul care urmează să aibă loc.

„Anul trecut am avut sute de oaspeți locali și din străinătate. Există toate condițiile necesare pentru creșterea de două ori a numărului de oaspeți străini. Separat, este necesar să lucrăm asupra informării locuitorilor din Chișinău și din alte regiuni ale țării noastre”, a subliniat bașcanul.


Șeful autonomiei a indicat că, în ciuda alegerilor locale, orașele și satele din Găgăuzia ar trebui să fie reprezentate de propriile gospodării unice la festival.

Participanții la ședință au discutat, de asemenea, problemele privind asigurarea securității, amplasarea vehiculelor personale ale vizitatorilor și alte aspecte ale evenimentului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?