Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Numărul paturilor pentru pacienții cu COVID poate fi mărit

27 sep. 2021,, 22:05   Capitala
2480 0

Numărul în creștere al îmbolnăvirilor de COVID-19 a determinat autoritățile din domeniul sănătății publice să mărească numărul de paturi pentru pacienții infectați cu forme medii și grave ale bolii.

Referindu-se la situația generală pe municipiul Chișinău, Boris Gîlca, șeful adjunct al Direcției sănătate, a declarat pentru IPN că șase instituții municipale spitalicești, pentru adulți și copii, au paturi de rezervă pentru bolnavii de COVID-19.

În caz de necesitate, numărul paturilor poate fi mărit, a precizat Boris Gîlca.

La Centrul COVID-19 de la Moldexpo sînt 350 de paturi pentru bolnavii care au nevoie de tratament staționar și 100 de paturi pentru pacienții aflați în triaj. 150 de paturi sînt la Spitalul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, 300 – la Spitalul Clinic „Sfîntul Arhanghel Mihail”, 100 – la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii.

La Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco” sînt rezervate 63 de paturi pentru pacienții diagnosticați cu COVID-19, iar la Maternitatea nr. 2 – 55 de paturi.


În total sînt 1118 paturi rezervate pentru pacienții bolnavi de COVID-19. Un număr mic dintre ele mai sînt libere.

În ceea ce privește Spitalul Clinic, din subordinea Ministerului Sănătății, sînt 100 de paturi pentru pacienții confirmați pozitiv, în stare medie și gravă, și 6 paturi pentru bolnavii care necesită terapie intensivă.

„La moment, circa 10 paturi mai sînt disponibile”, a precizat Marcela Moraru, director adjunct al spitalului.

Managerul instituției medicale a îndemnat locuitorii țării să respecte măsurile de protecție, pentru ca să nu îngreuneze activitatea instituțiilor din sistemul medical prin numărul mare al bolnavilor care necesită internare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?