X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

În Capitală ar putea fi introduse noi restricții anti-COVID

25 oct. 2021,, 12:48   Capitala
3362 0

Comisia extraordinară de sănătate publică din Chişinău ar putea introduce noi restricţii pentru prevenirea răspîndirii noului coronavirus. Anunţul a fost făcut de primarul Ion Ceban, care a precizat că situația este pe cale să iasă de sub control.

"Eu nu mă tem de decizii nepopulare, am mai făcut-o şi anul trecut. Vom regîndi cum să revenim la şcoală şi în ce condiţii, cum să introducem restricţii în spaţiul public, vom modifica orele de aflare în oraş, cum să muncească angajaţii şi tot aşa mai departe. Doar că aceste decizii ar putea fi inutile, dacă nu există la nivel de ţară, cu o gîndire per ansamblu", a spus Ion Ceban.

Acum, pacienţi infectaţi cu Sars-Cov-2 se tratează în 8 spitale municipale. Ion Ceban a atenţionat autorităţile centrale că secţiile sînt pline de bolnavi, iar la Terapie Intensivă se lucrează la capacitate maximă. Ceban a declarat că în cazul creşterii numărului de îmbolnăviri, sistemul medical va ajunge în colaps, transmite Noi.md cu referire la publika.md.

"Anticipăm o creştere cu cazuri noi de infecţii zilnice, fapt care necesită desfăşurarea altor spaţii de suport şi tratament COVID. Atenţionez, vom avea nevoie şi de spaţii medicale suplimentare pentru copiii infectaţi cu COVID. La fel, aceste spaţii trebuiesc urgent identificate", a menţionat edilul Capitalei.

Potrivit lui Ceban, medicii se plîngă că duc lipsă de medicamente: "Toţi medicii şi managerii de spitale municipale raportează insuficienţa preparatelor antivirale pentru tratamentul pacienţilor cu COVID-19 conform protocolului clinic naţional".

Edilul a cerut Ministerului Sănătăţii să compenseze cheltuielile suportate de municipalitate de la începutul pandemiei. Asta pentru că 50 la sută dintre pacienţii trataţi în spitalele din Chișinău sînt din alte localităţi. Ion Ceban nu a precizat despre ce sumă este vorba.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?