X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

În capitală va fi redus numărul cîinilor vagabonzi

15 feb. 2021,, 10:27   Capitala
2525 1

Regia Autosalubritate are la dispoziție două zile pentru a prezenta un plan de intervenție pentru reducerea cîinilor vagabonzi din municipiul Chișinău.

Primarul capitalei, Ion Ceban, a solicitat astăzi, la ședința on-line a serviciilor municipale, ca responsabilii de la Regia Autosalubritate să pregătească un plan de intervenție pentru reducerea cîinilor vagabonzi care umblă liberi pe teritoriul municipiului Chișinău, transmite moldpres.md.

„Solicit ca pînă la data de 17 februarie, Regia Autosalubritate să prezinte un plan de lichidare a numărului cîinilor vagabonzi. Sănătatea publică trebuie să fie mai presus decît interesele asociațiilor pentru protecția animalelor”, a spus Ceban.

În același timp, edilul capitalei a solicitat responsabililor instituțiilor de protecția ordinii publice să verifice veridicitatea informațiilor referitoare la aducerea cîinilor pe teritoriul municipiului din localități limitrofe capitalei. „Au apărut informații precum că mai mulți cîini sînt aduși din localitățile limitrofe. Vă rog să verificați această informație, iar dacă vor fi veridice Poliția să ia măsuri”, a specificat Ceban.

Săptămîna trecută, în sectorul Ciocana doi copii s-au ales cu răni și haine rupte după ce au fost atacați de cîțiva cîini vagabonzi, în timp ce se întorceau acasă de la școală.


Potrivit autorităților, pe străzile din Chișinău sînt circa 5000 de cîini fără adăpost.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?