X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Purtarea măștii în spațiile deschise devine obligatorie în Capitală

20 noi. 2020,, 19:02   Capitala
12359 1

Purtarea măștii în spații deschise devine obligatorie în Capitală. O decizie în acest sens a fost luată de către Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău. De asemenea, se menține „codul roșu” privind riscul răspîndirii noului virus COVID-19.

„După evaluare în teren și consultările publice pe care le vom avea, vineri, comisia se va întruni într-o nouă ședință și va decide ce măsuri va impune pentru municipalitate. Eu sînt „pro” pentru purtarea măștilor în spațiul public, atît închis cît și deschis și voi susține această prevedere, dar sînt categoric contra activități cluburilor de noapte și sînt contra la acei agenți economici care nu întreprind măsurile necesare. Îndemn toată lumea să fie responsabili și să purtăm măști de protecție deoarece nu este nimic complicat”, a scris primarul Capitalei, Ion Ceban, pe pagina sa de Facebook.

Totodată, va fi revăzut graficul de muncă a instituțiilor pentru a micșora numărul de persoane în transportul public din Chișinău.

Mai mult, primarul Capitalei a anunțat că în zilele de sîmbătă și duminică vor fi realizate controale inopinate în piețe, magazine, centre comerciale, restaurante, săli de sport, karaoke pentru a vedea cum sînt păstrate normele de siguranță.

„Ne propunem să lansăm și campania „Adoptă o persoană în etate” pentru protejarea acestei categorii de vîrstă în raport cu virusul COVID-19. În preajma sărbătorilor de iarnă fiecare dintre noi poate fi mai bun”, a adăugat Ceban.


Precizăm că astăzi, în Republica Moldova au fost confirmate 1422 de cazuri noi de COVID-19, dintre care 598 au fost înregistrate în Capitală.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?