X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Se apropie de sfîrșit lucrările de instalare a apeductului de pe strada Ion Creangă din capitală

5 ian. 2021,, 13:48   Capitala
4374 0

Lucrările de instalare a apeductului de pe strada Ion Creangă din Chișinău se apropie de sfîrșit. Din necesarul de 753 de metri de apeduct au fost instalați 667 de metri, restul vor fi instalați pînă la 17 ianuarie, transmite Moldpres.

Potrivit sursei citate, primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat astăzi că în maximum o săptămînă va fi gata instalarea apeductului pe strada Ion Creangă din Chișinău. Edilul capitalei a specificat că "lucrările de pozare a canalizării au un termen mai lung de exectuare – de pînă la o lună". „Responsabilii spun că lucrările se desfășoară în termen și în conformitate cu graficul”, a notat Ceban.

Lucrările de reparație a străzii Ion Creangă din Chișinău au început în luna noiembrie 2020, din volumul total de intervenție renovarea rețelelor de apeduct și canalizare reprezintă 29% și reparația propriu-zisă a străzii - 71%. Lucrările de drum și amenajarea teritoriului vor fi realizate în perioada: aprilie-august 2021.

Valoarea proiectului de reabilitare a străzii Ion Creangă este de 69, 22 milioane lei, compania „Genesis International" SRL, care a cîștigat concursul pentru reparația acestei străzi oferă un termen de garanție al lucrărilor efectuate de cinci ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?