Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Construcție periculoasă, lîngă o grădiniță în capitală. Mai mulți copii sînt supuși pericolului

26 mar. 2021,, 10:16   Capitala
2282 0

În jur de 80 de copii, care merg zilnic la o grădiniță privată din sectorul Rîșcani al capitalei, sînt supuși pericolului din cauza unor construcții din imediată vecinătate a instituției preșcolare.

Tehnica amplasată pe șantier, unde se ridică mai multe blocuri locative, a fost separată de curtea grădiniței doar printr-un gard din plasă, improvizat, scrie tv8.md.

Așa că macaraua care efectuează lucrările, adesea se rotește foarte aproape de copiii, care se joacă în curte. Părinții, dar și angajații grădiniței, care sînt îngrijorați pentru securitatea micuților, speră că autoritățile vor găsi o soluție.

Cei mai îngrijorați de un eventual pericol sînt părinții care, zilnic, își aduc copiii la această grădiniță. La rîndul lor, cei de la conducerea instituției se arată indignați de zgomotul infernal produs de camioanele și macaraua de pe șantier, dar mai ales de pericolul care planează la propriu deasupra copiilor.

Am reușit să obținem o reacție de la reprezentantul uneia dintre companiile de construcție, care efectuează lucrări pe același șantier, însă acesta ne-a spus că blocul pe care îl construiesc este pe o altă stradă și, prin urmare, ei nu poartă răspundere pentru lucrările efectuate lîngă grădiniță.


Am încercat să luăm o reacție și de la cea de-a doua companie care construiește în zonă, însă nimeni nu ne-a răspuns la telefon. Între timp, pretorul sectorului Ciocana nu a întîrziat să vină cu un comentariu. Instituția activează de mai bine de 13 ani, are 23 de angajați și în jur de 80 de copii care o frecventează zilnic.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?