X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Transportul public va circula în weekend. Ceban: Restricționarea ar favoriza aglomerații

27 feb. 2021,, 17:21   Capitala
3498 0

Primăria municipiului Chişinău a informat despre decizia că transportul public din Capitală va funcționa în continuare la capacitate maximă, în zilele de lucru, cu respectarea obligatorie a prescripțiilor de sănătate publică.

În zilele de sîmbătă și duminică, transportul va activa conform programului stabilit pentru zilele de odihnă, cu monitorizarea strictă a regimului epidemiologic.

Primarul General, Ion Ceban, a declarat că în acest weekend troleibuzele și autobuzele vor circula și că va fi la fel și săptămîna viitoare. Totodată, în zilele de lucru, transportul va fi utilizat la capacitate maximă.Edilul a mai precizat că diminuarea sau restricționarea transportului ar favoriza aglomerații în stațiile de așteptare și respectiv, în troleibuze și autobuze, ceea ce nu este recomandat de către autoritatea de sănătate publică.

„Dar este posibil să găsim soluții pe partea de dotare a sistemului de transport public cu unități noi. În timpul apropiat vom lansa pe rute 20 de troleibuze. De asemenea, așteptăm și desfășurarea licitației lansate recent, privind achiziționarea a 100 de autobuze", a precizat Primarul.

Totodată, măsurile de prevenire și control a infecției COVID-19, sînt obligatorii pe întreg teritoriul ţării, valabile pe perioada stării de urgență în sănătate publică, declarată pînă la 15 aprilie 2021.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?