Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Municipalitatea organizează discuții privind situația din domeniul construcțiilor

27 sep. 2021,, 22:30   Capitala
2353 0

Primăria municipiului Chișinău organizează marți, 28 septembrie, a.c., o ședință în format lărgit privind situația din domeniul construcțiilor din capitală. Evenimentul va avea loc la ora 10:00, în Sala de Ședințe a Preturii sectorului Centru, str. Bulgară, 43.

Subiectele care urmează a fi abordate vizează actele permisive pentru autorizarea lucrărilor de construcție (elaborarea certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire), cît și problemele cu care se confruntă dezvoltatorii imobiliari, de comun cu APL, în dezvoltarea urbană a municipiului Chișinău.

Astăzi, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, Primarul General, Ion Ceban, a precizat că la întrunire au fost invitați factorii de decizie din cadrul instituțiilor de reglementare în construcții, dezvoltatori imobiliari, arhitecți, experți în domeniu, precum și reprezentanți ai partidelor politice și ai sectorului asociativ. Iar scopul municipalității este stabili un dialog constructiv pe marginea subiectelor ce se referă la situația privind domeniul construcțiilor din Chișinău.

E de menționat că participanţii la dezbatere care se înscriu la cuvînt îşi vor susţine punctele de vedere exclusiv pe marginea subiectelor incluse pe ordinea de zi a ședinței.

Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de 5 minute pentru fiecare participant.


Reuniunea se va desfășura cu respectarea normelor de siguranță pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin COVID-19.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?