X 
Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3986

Cînd am putea scăpa de inundațiile de pe strada Albișoara

15 oct. 2020,, 09:00   Capitala
5268 1

Pentru reabilitarea străzii Albișoara și adîncirea rîului Bîc, astfel încît drumul să nu mai fie inundat la fiecare ploaie, am avea nevoie de peste 100 de milioane de euro și cel puțin 3 – 4 ani pentru realizarea lucrărilor în acest sens.

Declarațiile au fost făcute de către viceprimarul Victor Chironda, în cadrul emisiunii Politica Nataliei Morari de la TV8.

Potrivit lui Victor Chironda, pînă nu va fi identificată suma de peste 100 de milioane de euro pentru realizarea unui proiect complex de reabilitare a străzii Albișoare, șoseaua va fi inundată la fiecare ploaie torențială.

Victor Chironda, viceprimar: „S-a spus clar că trebuie de schimbat asfaltul, dar oamenii nu înțeleg că lucrurile sînt legate. Am venit cu măsuri suplimentare legate de albia rîului Bîc. Strada Albișoara nu se va inunda cînd orașul va avea bani și vom adînci rîul Bîc. Aceste lucrări sînt costisitoare. Așa va lucra strada Albișoară pînă cînd vom avea bani. Șoferii spuneau că problema străzii este starea proastă a drumului de acolo. Ceea ce am făcut noi, este că am suplinit gurile de captare și probabilitatea că strada se va inunda a scăzut. Capacitatea străzii de a evacua apa de pe stradă va fi mai mare. În 2014 a fost făcut un proiect care se referea la toată lungimea rîului Bîc și atunci costul lucrărilor a fost evaluat la 50 de milioane de lei și asta doar pe perimetrul străzilor Mesager și Haltei. În realitate, trebuie de făcut un complex hidrologic, iar suma ar putea depăși și 100 de milioane de euro. Specialiștii spun că trebuie de reorganizat bazinile de acumulare. Lucrările ar putea fi realizate în 3-4 ani”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?