Pe parcursul ultimelor două secole, istoria Chișinăului a păstrat numele a peste 40 de conducători, care s-au înlocuit reciproc la funcția de conducători ai orașului, burgomiștri și primari. Dar cine a început să însemne pentru Chișinău mai mult decît un simplu rînd în enciclopedie? Publicăm numele și informații scurte despre cei ai căror perioade de guvernare au devenit repere în istoria Chișinăului.
1. ANGHEL NOUR
În 1812, imediat după formarea Moldovei pruto-nistreană, cunoscută sub numele de Basarabia, în componența Imperiului Rus, aici a început crearea organelor administrației publice locale. Procesul decurgea repede. Deja în 1818 a fost aleasă prima dumă a Chișinăului. Atunci ea era alcătuită din doar cinci persoane de diferite naționalități: moldovean, rus, bulgar, grec și evreu. Tot atunci a fost ales și primul primar moldovean de naționalitate, căpitanul armatei imperiale ruse, Anghel Nour.
Informații despre el a ajuns foarte puțin. Portrete cu primarul nu s-au păstrat, se știe doar că el s-a născut într-o familie care făcea parte din mica nobilime de moldoveni și a participat la războiul ruso-turc din 1806-1812. Apartenența primarului la nobilime a fost în favoarea Chișinăului, deoarece în procesul de amenajare a Chișinăului el a fost susținut de mareşalul regional al nobilimii basarabene Dumitru Rîșcanu și de guvernatorul Basarabiei Scarlat Sturza. În 1812, Chișinăul a primit statutul de oraș, dar părea o localitate provincială cu o populație de 7 mii de oameni. În loc de drumuri urbane, erau drumuri de pămînt prăfuite cu gropi și șanțuri. În pofida bugetului extrem de mic al consiliului orașului, tînărul ofițer a început amenajarea Chișinăul. În locul cîmpurilor, grădinilor și pășunilor a început să fie construite case cu un singur etaj, clădiri publice. În același timp, este alocat teren pentru Parcului Central, scuarului catedralei și pieta centrală.
În perioada anilor 1818-1819 se deschid primele localuri - cazinoul orășenesc și restaurantul "Hanul verde", iar în centrul orașului se construiesc primele case mari private. Prin eforturile lui Anghel Nour, în anul 1813 la Chișinău este întemeiat un seminar spiritual la Chișinău - unica instituție de învățămînt secundar din oraș, se deschide tipografia din Chișinău. Doi ani mai tîrziu, la inițiativa capului orașului, se întocmește prima hartă-schemă de construcție a orașului. Cu toate acestea, multe dintre cele planificate au reușit să fie realizate mult mai tîrziu — după 15 ani, cînd în loc de schemă este creat Planul urbanistic principal, aprobat de administrația imperială. Mult timp a trecut și de la alocarea terenului pentru catedrală pînă la finalizarea construcției sale. Acest lucru s-a întîmplat abia în 1836. Cu toate acestea, procesul de transformare a orășelului provincial într-o gubernie a începutul. Dar asupra acestui lucrul au muncit deja următoarele autorități ale capitalei moldovenești.
2. PAVEL GUMALIC
O bună amintire a lăsat Chișinăului Pavel Hristoforovici Gumalic, care în doar un an a reușit să realizeze importante proiecte publice. P. H. Gumalic s-a născut într-o familie greacă. În anul 1870 a fost ales primar al orașului Chișinău.
Într-o perioadă scurtă de timp, Gumalic a construit gara feroviară, a început construcția turnurilor de apă și instalarea apeductului, a pus temelia Bisericii Marelui Mucenic Pantelemon, proiectată de arhitectul Alexandru Bernardazzi. În 1870, a fost adoptată o dispoziție orășenească care a lăsat fără cuvinte Dumă și conducerea urbană.
Profitînd de puterea sa, Gumalic a exclus de pe lista electorală în Duma orășenească toți candidații neloiali. Rămași indignați, alegătorii din Chișinău au cerut demisia primarului și anularea rezultatelor alegerilor.
3. KARL SCHMIDT
Cel mai strălucit exemplu al înfloririi Chișinăului este activitatea primarului general Karl Schmidt, care a condus capitala în perioada 1877-1903.
Karl Alexander Schmidt s-a născut la 25 iunie 1846 la Bălți, într-o familie de germani baltici. A studiat la gimnaziul din Chișinău, apoi la Facultatea de fizică și matematică a Universității din Kiev, apoi la Facultatea de drept de la Universitatea din Odessa, unde a obținut diploma de doctor în drept. Revenind în patrie, Schmidt a lucrat în calitate de anchetator penal în circumscripția Chișinău și judecător mondial. Deja în anul 1877, la vîrsta de 31 de ani, el este ales în funcția de primar al capitalei. Munca sa în funcția de edil al orașului, timp de un sfert de secol, a lăsat în istoria Chișinăului o amprentă de neuitat. În anul alegerii lui Schmidt, Chișinăul era un oraș mic, cu case cu un singur etaj amplasate haotic și drumuri de țară.
Noul primar s-a apucat de lucru chiar din primele zile ale activității sale în acest post. Deja peste un an în capitală au apărut străzi pavate și primul transport public-tramvaiul. Și pînă în 1882, locuitorii orașului au primit condiții moderne de viață: autoritățile orașului au construit apeductul și canalizarea și primele centrale electrice. Anume datorită domnul Schmidt, la Chișinău apar majoritatea monumentelor celebre de arhitectură: gimnaziul Dadiani, biserica greacă și capela gimnaziului de fete, sinagoga corală, Casa pentru invalizi și clădirea judecătoriei regionale, dar și una dintre cele mai frumoase clădiri a capitalei este sediul actual al Primăriei. La acest proiecte a participat vestitul arhitect Alexandru Bernardazzi, cu care Schmidt a colaborat fructuos mult timp.
Au apărut multe obiecte funcționale: primul spital din oraș, o școală artistică și comercială, podurile și turnurile de apă, Grădina Botanică și grădina urbană amenajat, care în acei ani era înconjurată de gard elegant din fontă. În centrul Chișinăului au fost instalat monumentul lui Pușkin și al împăratul Alexandru. Capul orașului a făcut multe pentru dezvoltarea culturii. În perioada sa se deschide primul teatru, care a primit denumirea A.S. Pușkin, se instituie Asociația muzicală "Armonie". La 11 iunie 1890, Karl Schmidt a scris guvernatorului basarabean: ”La 16 aprilie 1890, direcția orășenească a intrat în Duma Orășenească cu următorul raport: în orașul Chișinău nu există spațiu pentru diferite spectacole dramatice și de operă, adică nu există teatru. Între timp, se simte o necesitate puternică în rîndul tuturor claselor de cetățeni, nemaivorbind de faptul că spectacolele dramatice au o semnificație educativă, astfel teatrul fiind una dintre necesitățile unui oraș amenajat. Noi nu ne putem baza pe o antrepriză privată în acest caz, deoarece construirea chiar și a unui mic teatru necesită un capital mare, iar apoi teatrele nu reprezintă un domeniu profitabil. Avînd în vedere acest fapt, de construcție Teatrului ar trebui să se ocupe orașul…”
Karl Schmidt cunoștea la perfecție limbile moldovenească și rusă, respecta tradițiile naționale, organiza sărbători naționale tradiționale, avea grijă de săraci, donîndu-le propriii banii. A deschis adăposturi pentru orfani și persoane fără adăpost, organiza mese gratuite. Chiar și în testamentul său, el a cerut să nu-i fie organizată o înmormîntare pompoasă, iar banii adunați să fie transmiși adăposturilor pentru săraci. În 1903, la Chișinău a avut loc pogromul evreiesc, după care Karl Schmidt a demisionat în semn de protest. Pînă la moartea sa în 1927, el a trăit în capitală, a lucrat în calitate de judecător mondial și se ocupa cu acțiuni de caritate. La împlinirea a 25 de ani în funcția de conducător al orașului, o stradă din Chișinău a fost numită în cinstea sa. "Orașul nostru nu a avut niciodată un astfel de primar ca inegalabilul Karl Schmidt", au scris contemporanii săi.
4. GHERMAN PÎNTEA
În cei 22 de ani de existență a Basarabiei în componența Romîniei, pentru dezvoltarea economiei și culturii s-a făcut relativ puțin. Din Moldova au fost scoase echipamentele întreprinderilor, atelierelor feroviare, de la populație erau percepute impozite mari. Chișinăul s-a transformat treptat într-un oraș aglomerat. În acea perioadă, un rol esențial pentru oraș l-a jucat Gherman Pîntea, care a deținut în repetate rînduri funcția de guvernator al Chișinăului - în anii 1923, 1927-1928 și 1932.
Gherman Pîntea s-a născut în satul Zaicani al Guberniei basarabene la 13 mai 1894. A participat la Primul Război Mondial în cadrul Armatei imperiale ruse. În anii 1917-1918 a făcut parte din Sfatul Țării, deținînd funcția de ministru militar al Republicii Democratice Moldovenești. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost numit conducătorul orașului Odessa, care era capitala Transnistriei. La Chișinău, el a reușit să restabilească repede viața economică a orașului în condițiile în care lipsea chiar și produse alimentare. Au fost deschise patru brutării care vindeau vindeau pîine la prețuri solide. În aceeași perioadă, au fost asfaltate trei străzi, la centralele electrice existente au fost adăugate alte două, au fost construite ateliere de cusut și încălțăminte. Gherman Pîntea a murit în 1968 în circumstanțe misterioase. Cu numele său a fost denumită una dintre străzile Chișinăului.
5. NICOLAE UZUN
O contribuție mare de muncă și creație la dezvoltarea orașului și soluționarea problemelor sociale a adus și Nicolae Uzun. El a acțivat în calitate de președinte al Comitetului Executiv din 1976 pînă în 1981. Discret în cuvinte și modest în acțiuni, un lider disciplinat, el nu se mulțumea cu ceea ce făcea, nu și-a supraestimat niciodată realizările, a căutat întotdeauna să facă mai mult și mai bine în muncă. Constructor de profesie și organizator talentat, Nicolae Uzun a realizat multe lucruri noi la construcția capitalei, și atunci orașul a căpătat aspectul care îi este caracteristic în zilele noastre. Printre cele mai mari obiecte se numără Circul, Teatrul de Operă și Balet, Hotelul "Inturist", Spitalul orășenesc nr. 3 din sectorul Rîșcani, multe blocuri locative, grădinițe, școli și policlinici, Sala cu Orgă, transformată în totalitate dintr-o fostă bancă. Nicolae Uzun a acordat o atenție deosebită construcției drumurilor, extinderii zonei de deservire a populației cu transportul public. În special, au fost introduse noi rute de troleibuz, pentru care au trebuit extinse mai multe părți carosabile ale străzilor, create intersecții convenabile pentru autovehicule. Pentru toate acestea a fost nevoie de investiții uriașe de capital. A ajutat și faptul că, în iunie 1973, a ieșit hotărîrea CC al PCUS și Consiliului de Miniștri al URSS "Cu privire la măsurile de dezvoltare a orașului Chișinău", în conformitate cu care investiții și resurse materiale au început să fie transmise Chișinăului de către a Planul de Star al Uniunii anual ca o componentă separată a planului de dezvoltare economică a URSS. Și orașul s-a transformat de nerecunoscut.
Din cartea "Chișinăul meu" (Moscova-Chișinău, 2015), la pregătirea căreia au fost folosite materialele site-ului "Orașul meu Chișinău" oldchisinau.com.
Adăuga comentariu