X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Pretorii de sector au primit avertizări din partea Primarului General

16 aug. 2021,, 13:35   Capitala
2267 0

Primarul General, Ion Ceban, a solicitat mai multă responsabilitate din partea pretorilor de sector, pentru a gestiona situația referitor la gradul de implementare a proiectelor de infrastructură aflate în desfășurare, precum și activitățile de salubrizare și combaterea ambroziei în spațiile publice. Subiectul a fost discutat luni, la ședința operativă a serviciilor municipale.

Edilul capitalei s-a arătat indignat de situația atestată în cadrul monitorizării efectuate pe parcursul săptămînii trecute, pe mai multe adrese, unde sînt executate lucrări de amenajare, reabilitare sau reconstrucție a obiectivelor de infrastructură din capitală.

Astfel, Ion Ceban a venit cu o avertizare față de pretorii de sector, pentru a nu mai admite asemenea situații, fiind stabilit și un termen de finalizare a proiectelor aflate în întîrziere - de 3 luni. „Nu voi accepta ca pretorii să spună că nu pot administra treburile din sector din cauza desfășurării cu întîrziere a licitațiilor sau a condițiilor climaterice, etc.", a menționat Edilul - șef.

În altă ordine de idei, Primarul General a abordat și problema menținerii ordinei sanitare în spațiile publice și cele private pentru combaterea ambroziei, solicitînd serviciilor de profil să acționeze conform responsabilităților și să aplice amenzi administrative deținătorilor de terenuri care nu-și salubrizează teritoriile.

De asemenea, Ion Ceban s-a arătat nemulțumit de starea de lucruri privind gradul de aplicare a marcajului rutier, activitate desfășurată de Regia „Exdrupo", în special pe trecerile pietonale din preajma instituțiilor de învățămînt, în contextul începerii noului an de studii și asigurării securității elevilor. Tot aici au fost enunțate obiecții vizavi de inventarierea și reparația terenurilor de joacă pentru copii din curțile blocurilor de locuințe din cadrul fondului municipal.


În context, edilul capitalei a menționat că după accederea sa în funcție, a mizat pe încrederea funcționarilor și că lucrurile pot fi făcute bine. Și marea majoritate dintre angajați muncește și în continuare, astfel că nu pot fi aduse acuzații despre sancționare sau demiteri pe criterii politice, în cazul în care unii dintre colegi nu-și vor îndeplini corect obligațiunile de serviciu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?