Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

Ceban vine cu clarificări cu privire la informația apărută despre așa numitele gropi pe strada Ion Creangă

17 mai. 2021,, 17:00   Capitala
2233 0

Referitor la informația apărută despre așa numitele gropi pe st. I. Creangă, primarul general Ion Ceban a venit cu unele precizări în acest sens.

Potrivit acestuia, gropile care sînt la momentul actual în asfaltul de egalizare așternut pe str. I. Creangă, nu sînt altceva decît un proces tehnologic, care este executat la etapa așternerii stratului de baza (binder).

„Acest procedeu permite ușor de a identifica fîntînile şi grilajele de captare, iar pînă la etapa de așternere a stratului de uzură, aceste elemente urmează a fi ridicate la cotele prevăzute de proiect. Astfel, după așternerea stratului de uzură acestea vor fi la nivel, fără denivelări. Rog să nu existe interpretări şi manipulări nejustificate în acest sens”, a punctat primarul.

Ceban menționează că lucrările de reparaţie capitală a str. I. Creangă sînt supravegheate de dirigintele de șantier, responsabilul tehnic şi specialiștii din cadrul DGTPCC, care zilnic sînt în teren.

„Antreprenorul poartă răspundere materială pentru neconformitățile admise pe şantier. Este regretabil faptul că se fac concluzii pripite, fără a consulta specialiștii din domeniu”, a conchis acesta.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?