Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Municipalitatea, în dialog cu locuitorii de pe strada N. Dimo

18 mar. 2021,, 12:01   Capitala
2716 0

În dialog cu cetățeni. La solicitarea cetățenilor care locuiesc în preajma scuarului de pe str. Nicolae Dimo, numit și „Șipca”, reprezentanții preturii Rîșcani au ieșit la fața locului pentru a discuta cu oamenii. Despre aceasta scrie primarul general Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.

„Este important să spunem și să înțelegem că dacă sînt realizate lucrări de reparație sau reabilitare a unui obiectiv o vreme va fi disconfort pentru toți. Nu putem repara peste noapte. În urma discuțiilor cetățenii s-au arătat mulțumiți de faptul că în sfîrșit, după ani și ani, această zonă verde va fi amenajată, iar cei care trăiesc acolo vor avea unde petrece timpul liber”, a declarat acesta.

Amintim că lucrările de reabilitare a scuarului din str. Nicolae Dimo sînt în plină derulare.

Startul acestui proiect investițional a fost dat în septembrie, anul trecut, iar sursa de finanțare este prevăzută în bugetul municipal.

Potrivit edilului, lucrările de reabilitare a scuarului includ: excavarea asfaltului vechi și deteriorat și pavarea aleilor pietonale, instalarea sistemului de iluminat cu becuri LED, amenajarea unui havuz și amenajarea spațiilor verzi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?