X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Ceban se declară uimit de locuitorii capitalei, care au mers la cimitire de Paștele Blajinilor

11 mai. 2021,, 13:31   Capitala
2497 0

În acest an de Paștele Blajinilor nu au fost înregistrate plîngeri sau cazuri ieșite din comun. Această situație ar putea face ca autoritățile municipale să regîndească pe viitor, cum vor fi organizate aceste două zile. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban, care afirmă că siguranța trebuie să fie pe primul loc.

„Mulțumesc poliției, care a lucrat la maximum, echipa care a fost toate zilele și a monitorizat situația. Mulțumesc locuitorilor, cetățenilor care, sincer, m-au uimit. Prin ce? Conștiincioși au venit să-i pomenească pe cei apropiați, cu măști, fără mese întinse și mai puține pomeni, păstrînd distanța și recomandările.

A fost și un test pentru noi toți. Dacă nu se respecta în prima zi, urma să închidem de urgență toate cimitirele, hiar dacă sîntem în aer liber și cele 10 cimitire au aproximativ 180 de ha”, a declarat Ceban.

Edilul afirmă că pentru transportarea pasagerilor de la cimitir au fost introduse unitati suplimentare de transport la cele 6 curse regulate.

„S-au adăugăt suplimentar autobuze si troleibuze. Cursele au fost suplinite îndeosebi seara, pentru ca oamenii să nu stea în stații și să nu se îmbulzească în transport. Mereu am spus, că doar împreună, ținînd cont de recomandări, vom reuși să depășim această criză și să revenim la o viață normală”, a conchis acesta.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?