WhatsApp poate să te dea în judecată, dacă abuzezi de aplicația sa

WhatsApp poate să te dea în judecată, dacă abuzezi de aplicația sa

WhatsApp este una dintre cele mai populare aplicații de chat din lume, iar potențialul pentru a abuza de funcțiile sale este foarte mare. Din acest motiv, creatorii săi au anunțat că te vord da în judecată dacă o folosești în scopuri malițioase sau în alte feluri decît a fost gîndită.


Cei mai mulți sînt de părere că WhatsApp este cel mai popular serviciu de mesagerie cross-platform din lume. În momentul în care administrezi o platformă operațională la scară globală, dificultățile cu care te confrunți sînt teribile. Aplicația ta menită să faciliteze interacțiunea între oameni, ajunge să fie folosită pentru propagarea de știri false sau de mesaje propagandiste.


În India, unde WhatsApp este foarte popular, serviciul a dus la omorîrea mai multor oameni pornind de la niște informații eronate propagate prin mesaje. Din acest motiv, creatorii programului vor să facă tot posibilul pentru a opri utilizarea abuzivă a aplicației.


Din această inițiativă, face parte blocarea recentă a tuturor utilizatorilor care utilizau versiuni modificate de WhatsApp. În plus, au fost blocate milioane de persoane care făceau spam în diverse scopuri prin aceeași aplicație. Limitarea redirecționării de mesaje a fost o soluție pentru a micșora pe cît posibil distribuția în masă de știri false prin intermediul platformei.


Avînd în vedere evenimentele recente din India, premergătoare alegerilor generale, cei de la WhatsApp au anunțat că vor iniția procese împotriva persoanelor fizice și companiilor care abuzează de serviciul de mesagerie. Este inadmisibil ca WhatsApp să fie folosit ca unealtă de campanie electorală pentru promovarea mesajelor propagandiste. Din păcate, asta s-a întîmplat în India la scară largă și diverse companii au oferit candidaților, fără niciun fel de emoție, acest serviciu de trimitere a mesajelor în masă. Tot în India, există site-uri care facilitează transmiterea de mesaje în masă, de pe un număr anonim, contra cost.


Momentan, nu a fost inițiat niciun proces ca urmare a noilor reguli, dar probabil că vom afla mai multe detalii despre planul acțiunilor legale ale dezvoltatorilor WhatsApp în următoarele săptămîni.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load