Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

Un om de știință a zburat printr-un nor de furtună, format în urma unui incendiu

20 aug. 2019,, 02:00   Ştiinţă şi IT
1707 0

Timp de mai mulți ani, David Peterson, meteorolog la Laboratorul de Cercetări Navale, a studiat unul dintre cele mai rare fenomene atmosferice de pe Pămînt: norii de furtună, care se formează în urma incendiilor forestiere.

Acum a devenit unul dintre puținii oameni care au zburat printr-un astfel de nor.


Peterson este un lider de specialitate în prognozarea efectelor incendiilor asupra mediului regional și global și a calității aerului. Pentru a studia mai detaliat fenomenul norilor de furtună, el a zburat printr-un astfel de nor cu un avion DC-8 în timpul unui incendiu forestier, care se dezvoltă acum în Oceanul Pacific de nord-vest.


În următoarele zile, oamenii de știință vor examina datele de la senzorii care au fost montaţi pe aeronavă. De asemenea, vor continua să observe norii de pe pămînt și să strîngă mostre care să îi ajute pe cercetători să înțeleagă mai bine natura fenomenului și efectul acestuia asupra climei Pămîntului.
„Fiind în norul pe care l-am studiat de cîțiva ani este cea mai uimitoare experiență pe care am avut-o vreodată în știință”, a spus Peterson.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?