Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Un ciocolatier belgian, desemnat cel mai bun patiser-cofetar din lume

29 oct. 2020,, 03:00   Ştiinţă şi IT
8038 0

Un ciocolatier belgian a fost desemnat cel mai bun patiser-cofetar din lume de către un juriu independent de jurnalişti, consolidând astfel reputaţia Belgiei în domeniul producţiei de ciocolată de cea mai bună calitate, informează Reuters.


Pierre Marcolini a primit acest premiu atribuit de World Pastry Stars, o organizaţie cu sediul în Italia, compusă din maeştri bucătari din patiseria tradiţională şi din ţări specializate în producţia de ciocolată, precum Franţa, Elveţia şi Japonia.

Renumite pentru stilul lor minimalist, produsele create de Pierre Marcolini au devenit de-a lungul anilor adevărate cadouri de lux, iar unele dintre cutiile sale de ciocolată se vând cu peste 100 de euro, deoarece expertul belgian oferă adeseori un aspect sofisticat prăjiturilor, bomboanelor, pricomigdalelor şi jeleurilor sale.

Pierre Marcolini a deschis cofetării în mai multe ţări, inclusiv în Germania şi în China, care se aseamănă cu magazinele de lux.

După ce a primit acest trofeu, Marcolini a spus că îl consideră un fel de justificare pentru proiectele sale "nebuneşti, care au scopul de a renova, transforma, schimba şi moderniza universul patiseriei şi al industriei ciocolatiere".

Ciocolatierul belgian, în vârstă de 56 de ani, s-a născut la periferia oraşului Charleroi şi şi-a deschis prima cofetărie la Bruxelles în urmă cu 25 de ani. El speră că ciocolata ar putea să aducă oamenilor o anumită alinare în această perioadă dificilă, marcată de pandemia de coronavirus.

Belgia este o ţară care se mândreşte cu meşteşugul său din industria ciocolatieră, la peste un secol după ce Jean Neuhaus a inventat pralinele - bomboane cu o crustă tare din ciocolată, umplute cu cremă -, în 1912. Belgia se confruntă însă cu o concurenţă tot mai acerbă din partea unor producători străini din Canada şi Malaezia, care îşi promovează produsele cu mesaje precum "ciocolată în stil belgian" sau "ciocolată după o reţetă belgiană".

În Belgia există peste 200 de producători de ciocolată, peste 2.000 de magazine şi muzee dedicate ciocolatei, trasee turistice şi ateliere, inclusiv Muzeul produselor din cacao şi ciocolată din Bruxelles.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?