Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Studiu: Venus ar putea avea activitate vulcanică

9 ian. 2021,, 02:31   Ştiinţă şi IT
15162 0

Dacă concluziile acestui studiu sînt adevărate, Venus ar putea fi cea de a doua planetă din sistemul solar care încă este activă vulcanic.

Între Venus şi Terra există un număr mare de smilarităţi, susţin oamenii de ştiinţă, totuşi, condiţiile dure de la surafaţa planetei fac ca explorarea acesteia să fie extrem de greoaie. Una dintre întrebările la care cercetătorii încearcă să răspundă de cîteva decenii este legată de prezenţa activităţii vulcanice, deşi faptul că această planetă era activă în urmă cu 2,5 milioane de ani, există dubii cu privire la acitivitatea vulcanică din prezent.

Un studiu al Institutului Lunar şi Planetar (LPI) din Statele Unite ale Americii a ajuns la concluzia că Venus prezintă activitate vulcanică chiar şi în prezent; ceea ce face ca aceasta să fie cea de a doua planetă din sistemul nostru solar care este activă din punct de vedere vulcanic în prezent, notează Science Alert.

În cadrul acestui studiu, cercetătorii conduşi de către dr. Justin Filiberto, expert în petrologie şi geochimie, au folosit date colectate de către misiunea Magellan a NASA şi de către orbiterul Venus Express. Folosind date obţinute de către aceste instrumente ştiinţifice, dar şi o simulare a condiţiilor atmosferice, oamenii de ştiinţă au descoperit că fluxurile de lavă pot fi active chiar şi în prezent.

Dr. Filiberto este de părere că aceste indicii legate de continuarea activităţii vulcanice chiar şi în prezent oferă posibilitatea înţelegerii dinamicii interioare a altor planete din sistemul nostru solar, precum Marte sau Pămîntul. „Dacă Venus este într-adevăr activ astăzi, ar fi un loc minunat de vizitat pentru a înţelege mai bine interiorul planetelor. De exemplu, am putea studia modul în care planetele se răcesc şi de ce Pămîntul şi Venus sînt active vulcanic, dar nu şi Marte. Misiunile viitoare ar trebui să poată vedea aceste fluxuri şi schimbări în suprafaţă şi să furnizeze dovezi concrete ale activităţii sale”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?