COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Studiu: Ce se întîmplă cu organismul după tratarea de COVID-19

Studiu: Ce se întîmplă cu organismul după tratarea de COVID-19

Infectarea cu COVID-19 se află pe un trend descendent. Măsurile de restricții se relaxează treptat, iar cetățenii de pe întreg mapamondul reiau deja vechile obiceiuri. În acest context, din Italia, țara cel mai puternic afectată de pandemie, vine o atenționare din partea medicilor.

Guvernele lumii investesc sume impresionante pentru cercetare, în contextul pandemiei de coronavirus. În acest moment există sute de vaccinuri în testare și multe alte studii și experimente care să vină în sprijinul medicilor, pentru a trata cît mai rapid sau a preveni boala.

Medicii pneumologi din Italia de exemplu, au descoperit că un număr semnificativ al pacienților care au suferit de COVID-19 riscă să rămînă cu anumite probleme respiratorii. Mai precis, plămînii vindecați ar putea să manifeste anumite probleme timp de cel puțin 6 luni. De asemenea, 30% dintre cei vindecați ar putea avea probleme respiratorii cronice, informează Societatea Italiană, citată de La Republica.


„Urmele lăsate în plămîni de infecția cu COVID-19 ar putea provoca afecțiuni respiratorii cronice, o nouă patologie și, totodată, o nouă urgență sanitară”, a declarat medicul pneumolog Luca Richeldi, președinte al Societății Italiene de Pneumologie.

Semnele care indică în continuare probleme ale plămînilor, reprezintă capacitatea respiratorie scăzută, respectiv rezistență mai mică la efort, spune medicul. Astfel, pacienții recuperați, 30% dintre aceștia, prezentau semne de fibroză pulmonară, a adăugat Richeldi, scrie b1.ro.

„Vom avea o nouă categorie de pacienți cu cicatrici la nivelul plămînilor și cu insuficiență respiratorie”, a atras atenția Richeldi.

La concluzii asemănătoare au ajuns și chinezii. În acest context, medicii celor mai puternic afectate state de COVID-19 menționează importanța unor secții special dedicate pacienților vindecați de noul coronavirus. În nordul Italiei, la Pavia, aproape de Milano, există deja o clinică creată special pentru pacienții recuperați.

„Este necesar să tratăm cu atenție aceste cazuri și să includem acești pacienți într-un program de reabilitare pulmonară”, a declarat Angelo Corsico.

Imunitatea pînă la o reinfecție din cauza noului coronavirus poate dura doar șase luni, potrivit unui studiu al Universității din Amsterdam. Acesta pune la îndoială eficiența introducerii „pașapoartelor de imunitate”, pe care unele guverne doresc să le aplice în cazul persoanelor vindecate de COVID-19 pornind de la ipoteza că acestea nu pot fi reinfectate și sînt liberi să ajute economia să-și revină din blocaj.

Studiul a monitorizat 10 bărbați de peste 35 de ani pentru a determina nivelurile de anticorpi în urma infecției pentru oricare dintre cele patru coronavirusuri sezoniere umane. Aceștia au fost testați la intervale de trei sau șase luni.

Cercetătorii au descoperit că a existat o „durată alarmant de scurtă a imunității la coronavirusuri”, oamenii de știință remarcînd totodată „reinfecții frecvente la 12 luni și reducerea substanțială a nivelului de anticorpi imediat după 6 luni post-infecție”.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load