Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Studiu: Aparatele de aer condiționat pot răspîndi coronavirusul

24 apr. 2020,, 23:30   Ştiinţă şi IT
3920 0

În luna ianuarie, trei familii aparent sănătoase au fost lovite de COVID-19 după ce au cinat în interiorul unui restaurant fără ferestre din Guangzhou, China, potrivit Business Insider.

Oamenii de ştiinţă care au studiat cazul sînt de părere că sistemul de aer condiţionat al restaurantului a răspîndit secreţiile sub formă de picături ale unei persoane asimptomatice. Ulterior, s-au îmbolnăvit încă nouă oameni din trei familii diferite.

Este o perspectivă înfricoşătoare pentru oamenii care încearcă să menţină o distanţă sănătoasă faţă de restul lumii. Însă, privind jumătatea plină a paharului, nu s-a îmbolnăvit nimeni dintre cei 73 de clienţi şi opt angajaţi.

„Pentru a preveni răspîndirea virusului în restaurante, recomandăm creşterea distanţei dintre mese şi îmbunătăţirea sistemului de ventilaţie”, au scris cercetătorii.

Ultimele descoperiri implică faptul că munca nu va reveni imediat la normal după ce va dispărea pandemia, însă există modalităţi prin care putem controla răspîndirea virusului. Cel mai probabil, clienţii vor petrece un timp limitat în restaurante, care vor opera la o capacitate sub nivelurile normale, iar sistemele de încălzire şi de aer condiţionat ar putea fi oprite. În plus, angajaţii ar putea fi sfătuiţi să poarte măşti.


Cercetătorii cred că sursa focarului a fost o femeie de 63 de ani care a început să prezinte simptome – cum ar fi febra şi tusea – abia spre sfîrşitul zilei, cînd a decis să meargă la spital, unde a fost diagnosticată pozitiv cu COVID-19.

Într-un interval de două săptămîni, s-au îmbolnăvit patru rude ale femeii şi încă cinci persoane care au mîncat la mese vecine în restaurantul cu pricina.

Descoperirea i-a luat prin surprindere pe cercetători, de vreme ce coronavirusul se transmite prin secreţii sub formă de picături sau prin particule grele care nu pot pluti mai departe de 1 metru, familiile aflîndu-se la o distanţă mai mare una de cealaltă. Astfel, concluzia oamenilor de ştiinţă este că sistemul de aer condiţionat a suflat picăturile pe o distanţă suficient de mare încît să infecteze şi alte persoane.

Cercetătorii din Guangzhou nu au replicat fenomenul într-un laborator şi nu au avut alte cazuri cu care să îl compare, aşa că descoperirile lor trebuie privite ca atare.

William Schaffner, profesor de boli infecţioase în cadrul Universităţii Vanderbilt din SUA, a spus că descoperirile reprezintă o sursă bună de înţelegere a felului în care ar putea arăta restaurantele după dispariţia pandemiei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?