Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Specialiştii trag un semnal de alarmă în legatură cu topirea ghețarului ”apocalipsei”

17 feb. 2023,, 01:00   Ştiinţă şi IT
2468 0

Oamenii de ştiinţă care studiază imensul gheţar Thwaites din Antarctica, supranumit ”Gheţarul apocalipsei”, spun că apa mai caldă se infiltrează în porţiunile sale vulnerabile, agravînd topirea cauzată de creşterea temperaturilor, potrivit a două studii publicate miercuri în revista Nature, informează magnanews.ro.

Thwaites, care este cît aproximativ suprafaţa statului american Florida, reprezintă peste jumătate de metru din potenţialul global de creştere a nivelului mării şi ar putea destabiliza gheţarii învecinaţi, care au potenţialul de a provoca o creştere suplimentară de trei metri.

Ca parte din proiectul de cooperare International Thwaites Glacier – cea mai amplă campanie de teren demarată vreodată în Antarctica -, o echipă formată din 13 oameni de ştiinţă americani şi britanici au petrecut circa şase săptămîni pe gheţar la sfîrşitul lui 2019 şi începutul lui 2020.

Folosind un vehicul robotic subacvatic, denumit Icefin, date şi senzori privind amararea, cercetători au monitorizat linia de ancorare a gheţarului, locul unde porţiuni de gheaţă se desprind de pe gheţar şi ajung în ocean.

Într-una dintre cercetări, conduse de cercetătorul Britney Schmidt de la Universitatea Cornell, oamenii de ştiinţă au descoperit că apa mai caldă se strecoară în crevase şi alte deschizături cunoscute sub denumirea de terase, provocînd topirea unor porţiuni laterale de 30 de metri sau mai mult în decursul unui an.


”Apa caldă pătrunde în porţiunile cele mai fragile ale gheţarului şi agravează situaţia”, a declarat Schmidt pentru Reuters, citat de Agerpres.

”Este o situaţie care ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi”, a spus ea, referindu-se la descoperirile care pun în evidenţă modalitatea în care schimbările climatice au ajuns în izolata Antarctica.

0
0
1
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?