X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Sonda InSight de pe Marte şi-ar putea încheia misiunea până la finalul anului

18 mai. 2022,, 22:15   Ştiinţă şi IT
2214 0

Sonda InSight a NASA şi-ar putea termina misiunea pe Marte pînă la finalul anului 2022, a anunţat marţi Agenţia spaţială americană, potrivit DPA.

''Modulul InSight Mars al NASA pierde treptat din energie şi se preconizează că îşi va finaliza operaţiunile ştiinţifice la sfîrşitul acestei veri'', a precizat NASA, adăugînd că echipa InSight anticipează că sonda va deveni ''nefuncţională'' pînă în decembrie.

Agenţia spaţială a precizat că panourile solare ale modulului produc o cantitate tot mai mică de energie din cauza acumulărilor de praf.

''În ritmul actual, puterea de alimentare este în scădere, instrumentele nonseismice InSight vor fi activate arareori după sfîrşitul lui mai'', a precizat agenţia, care estimează că seismometrul sondei va deveni nefuncţional pînă la finalul verii, ''încheind faza ştiinţifică a misiunii''.

NASA a mai precizat că, începînd cu acel moment, InSight ar mai putea realiza cîteva fotografii şi comunica cu Terra, dar în decembrie, cu aproximaţie, este de aşteptat ca sonda să nu mai răspundă.

Modulul staţionar a detectat pînă în prezent peste 1.300 de seisme marţiene şi a localizat regiunile predispuse la cutremure de pe Planeta Roşie.

InSight, care în prezent se află într-o misiune prelungită, a asolizat în noiembrie 2018 cu obiectivul de a studia undele seismice şi de a afla mai multe informaţii despre interiorul planetei, care ar ajuta oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine modul de formare a planetelor.

''InSight a transformat felul în care înţelegem interiorul planetelor stîncoase şi a pregătit terenul pentru misiuni viitoare'', a precizat directoarea Diviziei de ştiinţă planetară a NASA, Lori Glaze.

''Putem aplica ceea ce am aflat despre structura internă a planetei Marte şi în cazul Terrei, Lunii, al planetei Venus sau chiar al planetelor telurice din alte sisteme solare'', a adăugat ea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?