Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Soluția care te ține aproape de artă și pe perioada carantinei

4 apr. 2020,, 23:00   Ştiinţă şi IT
2468 0

Pandemia de coronavirus a dat peste cap planurile de călătorie ale multor persoane. Dar Google vine cu aplicația prin care vrea să nu simți distanța față de lucrările artistice la care aveai acces doar dacă puteai să călătorești.

Sunt locuri pe care, probabil, voiai să le vizitezi în următoarea perioadă, dar nu prea o să ai cum. Google vine cu o soluție, însă, dedicată în special iubitorilor de artă.

E vorba de o aplicație care se numește Google Arts & Culture și care te ajută să nu te ții departe de artă în această perioadă, scrie playtech.ro.

Aplicația Google care te ține aproape de artă pe perioada carantinei

Aplicația Google Arts & Culture e disponibilă atât pe iOS, cât și pe Android. Are, între altele, funcționalități care permit utilizatorului să descopere și să exploreze operele de artă în moduri diferite. Iată cum poate fi folosită şi ce poţi să „vizitezi” cu ajutorul aplicaţiei.

Pe partea de realitate augmentată ai câteva funcții cheie:


Art Projector – Cum ar arăta casa ta cu opere de artă celebre pe pereți? De exemplu, „Starry Night” al lui Vincent van Gogh sau „Nighthawks” al lui Edward Hopper. Poți încerca cu această funcție din aplicația Arts & Culture. După ce alegi locul din cameră și pictura pe care să o expui cu ajutorul realității augmentate, poți face o poză cu camera redecorată. Accesibilă din butonul „camera foto” din pagina principală a aplicației.

The Art of Colour (Pocket Gallery) – O galerie virtuală cu opere de artă ce se deschide în mijlocul casei și prin care poți să te plimbi și să o explorezi. Accesibilă din butonul „camera foto” din pagina principală a aplicației Arts & Culture, apoi selectați opțiunea „Pocket Gallery”, iar de acolo „The Art of Colour”.

Art zoom – Numeroase opere de artă ce pot fi explorate în detalii ce nu pot fi observate cu ochiul liber și explicate de specialiști. Opere precum „Rondul de noapte” a lui Rembrand sau „Fata cu cercelul de perlă” a lui Johannes Vermeer sunt descrise în amănunt, explicate pentru înțelesul tuturor. Unele opere de artă sunt „povestite” în format video. De exemplu, puteți să-l descoperiți pe Claude Monet cu ajutorul vocalistului de la trupa britanică Pulp, Jarvis Cocker.

Muzee și repere ale culturii globale sunt disponibile, de asemenea, în aplicație. Mai exact AICI.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?