X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Roverul Curiosity a găsit „flori” pe Marte. Cum arată acestea și ce sunt de fapt?

3 mar. 2022,, 00:00   Ştiinţă şi IT
3786 0

Roverul Curiosity a transmis o fotografie interesantă de pe suprafața planetei Marte. În timp ce obiectul în cauză pare a fi o mică floare sau poate chiar un fel de element organic, echipa roverului a confirmat că acest obiect este o formațiune minerală, cu structuri delicate care s-au format prin precipitarea mineralelor din apă, transmite Noi.md cu referire la descopera.ro.

Curiosity a mai văzut de fapt astfel de caracteristici și înainte. Acestea se numesc clustere de cristale diagenetice. Diagenetic înseamnă recombinarea sau rearanjarea mineralelor, iar aceste caracteristici constau în clustere cristaline tridimensionale, probabil realizate dintr-o combinație de minerale.

Abigail Fraeman, cercetător adjunct al proiectului Curiosity, a declarat pe Twitter că aceste trăsături care au fost observate anterior erau alcătuite din săruri numite sulfați, scrie Science Alert.

Curiosity a găsit o altă caracteristică asemănătoare unei flori în 2013

Din studiile efectuate asupra unor astfel de elemente găsite pe Marte înainte, caracteristica lor specială a fost încorporată într-o rocă, care s-a erodat în timp. Totuși, aceste aglomerări de minerale par a fi rezistente la eroziune.


De asemenea, Curiosity nu este singurul rover care a observat astfel de elemente. Astfel, în trecut, și roverul Opportunity a văzut caracteristici care au fost poreclite „afine”, deoarece erau mici și rotunde.

Roverul Curiosity își continuă operațiunile pe Planeta Roșie

Echipa științifică a roverului Curiosity a observat această caracteristică și a numit-o „Blackthorn Salt”. Ei au folosit Mars Hand Lens Imager al roverului, numit MAHLI, pentru a realiza aceste imagini de aproape. Această cameră a roverului amintește de lentilele de mărire pe care geologii le poartă de obicei cu ei pe teren. Imaginile de prim-plan ale MAHLI dezvăluie mineralele și texturile de pe suprafețele rocilor.

Curiosity a găsit o altă caracteristică asemănătoare unei flori în 2013, iar roverul Spirit a găsit roci cu aspect similar care au fost supranumite caracteristici „conopidă” avînd în vedere aspectul lor noduros.

Între timp, roverul Curiosity își continuă operațiunile de explorare pe Planeta Roșie.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?