COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 383 429   INFECTAȚI 255 830(+33)   TRATAȚI 248 671     DECESE 6154(+0)   Mai multe detalii
Diaspora stiri: 1186
Preşedintele stiri: 2759

Resturi ale rachetei scăpate de sub control s-au prăbușit pe pămînt

9 mai. 14:01   Ştiinţă şi IT
1737 2

Resturi ale rachetei chinezilor Long March-5B, scăpată de sub control, s-a prăbușit în noaptea de sîmbătă spre duminică în Oceanul Indian, în apropierea insulelor Maldive, scrie BBC.

Aparatul de zbor, care s-a dezintegrat în momentul în care a intrat în atmosfera Pămîntului, a trecut peste Oceanul Atlantic, Peninsula Iberică, Marea Mediterană şi Peninsula Arabică, apoi resturile au ajuns în Oceanul Indian.

Cea mai mare parte a rachetei a fost distrusă în timpul reintrării în atmosferă, dar părți ale ei au aterizat într-o locație de 72,47 ° est și 2,65 ° nord, au informat presa chineză de stat.

Punctul din Oceanul Indian în care s-au prăbușit aceste resturi este la vest de Maldive.


Înaintea reintrării rachetei, existau temeri că resturile ar putea ajunge într-o zonă locuită. Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, declara că China a fost neglijentă și a lăsat racheta să cadă.

Cu toate acestea, experții în domeniu au spus că șansele ca cineva să fie lovit de fapt de o bucată de gunoi spațial erau foarte mici, pentru că o mare parte din suprafața Pămîntului este acoperită de ocean și zone imense de pămînt sînt nelocuite.

China a lansat săptămîna trecută primul dintre cele trei elemente ale staţiei sale spaţiale, CSS, care a fost propulsat de o rachetă Long March 5B. Corpul rachetei urmează să aterizeze în următoarele zile şi nimeni nu ştie unde.

După separarea modulului spaţial, lansatorul a început să orbiteze planeta pe o traiectorie neregulată, pierzînd încet altitudine, ceea ce face aproape imposibilă orice predicţie despre punctul său de intrare în atmosferă şi, prin urmare, punctul său de cădere.

În urmă cu două zile, Pentagonul anunța că nu intenţionează să distrugă racheta care urma să facă o reintrare necontrolată în atmosferă, a anunțat șeful Pentagonului, Lloyd Austin, care a criticat voalat Beijingul pentru că a pierdut controlul asupra ei.

Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Ar trebui de deschis secții de votare suplimentare peste hotare?