Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Prima recoltă de legume cultivate și culese la Polul Sud

22 apr. 2018,, 02:03   Ştiinţă şi IT
3083 0

Polul Sud nu e chiar locul în care te-ai aștepta să-ți pui talentele de grădinar la treabă, dar se pare că oamenii de știință de aici au reușit asta.

Între toate locurile la care te-ai putea gîndi cînd vorbești despre Pămînt, Antarctica este, fără doar și poate, unul dintre cele mai neospitaliere de pe planetă. Cînd ai de-a face cu temperaturi de cîteva zeci de grade Celsius, cu minus, nu prea te-ai gîndi să cultivi legume aici, însă cercetătorii au reușit să o facă.

Într-adevăr, semințele nu au fost plantate în zăpadă, însă nici n-au avut parte de condiții normale, ba chiar din contră. Legumele recoltate de către oamenii de știință sînt primele crescute fără pămînt, fără lumină naturală și fără pesticide. Acestea au fost crescute astfel ca parte dintr-un proiect care vrea să-i ajute pe astronauți să-și cultive propria mîncare proaspătă pe alte planete.

Cercetătorii de la Stația Neumayer III sînt cei care se mîndresc cu reușita amintită anterior. Aceștia au reușit să crească 3,6 kilograme de salată verde, 18 castraveți și 70 de ridichi. Acestea au fost crescute în interiorul unei sere de ultimă generație; aceasta a oferit un mediu propice pentru semințe, în timp ce temperaturile de la exterior ajungeau la -20 de grade Celsius.

Centrul Aerospațial DLR, din Germania, care coordonează proiectul, a anunțat odată cu această reușită că pînă în luna mai, cercetătorii speră să recolteze între 4 și 5 kilograme de fructe și legume în fiecare săptămînă.


NASA a reușit să cultive legume pe Stația Spațială Internațională, însă vorbim doar despre legume verzi, o gamă nu foarte extinsă de alimente. Pe de altă parte, Daniel Schubert, de la DLR, consideră că proiectul de la Polul Sud va fi capabil să producă o paletă mult mai bogată de legume și fructe, pe care într-o zi le-am putea crește chiar și pe Marte sau pe Lună.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?