Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Peste 160 de ouă de păsări, vechi de 85 de milioane de ani, au fost găsite în Argentina

24 iul. 2021,, 05:00   Ştiinţă şi IT
2449 0

Peste 160 de ouă fosilizate provenite de la păsări preistorice au fost găsite de o echipă de paleontologi din Argentina. Descoperirea a fost făcută în timpul lucrărilor la un campus universitar din provincia Neuquén, în Patagonia.

"Am găsit un cîmp întreg cu ouă fosilizate de păsări", a declarat paleontologul Domenica Santos. Potrivit acesteia, este vorba despre păsări care aveau ''ouă de cel puţin 5 pînă la 7 centimetri''. "Vorbim despre o perioadă de 85 de milioane de ani'', a adăugat ea.

Descoperirea a fost realizată cu ocazia lucrărilor de renovare la Universitatea din Comahue, situată într-o zonă datînd din epoca mezozoică, la o distanţă de 1.100 de kilometri sud de Buenos Aires.

O echipă de oameni de ştiinţă de la această universitate a lucrat timp de mai multe săptămîni, în paralel cu activităţile asociate renovării, pentru protejarea eventualelor descoperiri.

''Ştiam că există urme de ouă şi, cînd au început lucrările, am venit să supraveghem situl şi am găsit peste 160 de ouă'', a spus Santos.


Descoperirea a avut loc la cîteva zeci de metri de Muzeul de Ştiinţe Naturale al universităţii.

''Suntem foarte entuziasmaţi, pentru că nu se mai află un campus cu atît de multe materiale fosilifere în Argentina. Suntem într-o situaţie privilegiată deoarece muzeul este situat în campus şi este de două ori mai fascinant, datorită posibilităţii de a colecta fosilele şi de a le transfera muzeului universităţii'', a declarat Dario Julián López, student la geologie.

Potrivit lui Juan Porfiri, paleontolog în cadrul muzeului, pe baza studiilor anterioare, ''putem spune că (ouăle) aparţin unui grup de păsări numite Enantiornithes, care erau foarte comune în Cretacic'', perioadă din urmă cu aproximativ 145 pînă la 66 de milioane de ani înaintea erei noastre, mai scrie sursa citată.

Argentina este deosebit de bogată în zăcăminte fosilifere datînd din timpul celor trei perioade dominante - Triasic, Jurasic şi Cretacic - din era mezozoică şi este totodată un loc în care au fost descoperite fosile diferite de cele din emisferica nordică.

Cele mai importante situri cu fosile de dinozauri sînt situate în Patagonia (sud), în provinciile La Rioja şi San Juan (vest) şi în Salta (nord).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?