Într-o nouă lucrare publicată în Astrophysical Journal, o echipă de savanţi condusă de Craig DeForest, cercetător la Southwest Research Institute din Boulder, Colorado, a folosit algoritmi complecşi şi tehnici de curăţare a datelor pentru a descoperi structurile fine ale coroanei externe - atmosfera de un milion de grade a Soarelui - prin analizarea imaginilor luate cu ajutorul navei spaţiale STEREO a NASA.
Noile rezultate oferă un punct de plecare pentru sonda solară Parker a NASA care va fi lansată vara aceasta şi care se va apropia la cea mai mică distanţă de Soare a unui obiect creat de om.
Corana externă este sursa vîntului solar, fluxul de particule încărcate care sînt emise de Soare în toate direcţiile, scrie Phys.
„În spaţiu, vîntul solar este tulbure şi furtunos. Dar cum a ajuns aşa? A plecat de la Soare lin şi a devenit tulbure atunci cînd trecea prin Sistemul Solar, sau această comportare nu poate spune ceva despre Soare?” a precizat DeForest.
Răspunsul la această întrebare presupune observarea coroanei externe - sursa vîntului solar - în cel mai mare detaliu posibil. Dacă Soarele cauzează aceste turbulenţe în vîntul solar, atunci ar trebui să se poată vedea structurile complexe de la începutul călătoriei. Pînă acum însă, datele nu au arătat o structură detaliată.
„Imaginile precedente ale coroanei au arătat regiunea ca fiind o structură plană şi laminară. Am realizat că fineţea aparentă se datorează doar limitărilor în rezoluţia imaginii”, a precizat Nicki Viall, fizician la Goddard Space Flight Center din Greenbelt, Maryland şi coautor al studiului.
„Cînd am redus influenţele externe cît de mult s-a putut, am realizat că această parte externă a coroanei este structurată pînă la rezoluţia optică a instrumentului”, a menţionat DeForest.
La fel ca firele de iarbă pe care le vezi doar cînd eşti foarte aproape, structura fizică complexă a coroanei a fost scoasă la iveală într-un detaliu fără precedent.
Imaginile obţinute de STEREO: în stînga înainte de procesare şi în dreapta după procesare. Savanţii au folosit un algoritm prin care au redus influenţa luminii stelelor şi a prafului. Credit: Goddard Space Flight Center/Craig DeForest
Noua imagine a coroanei solare a permis realizarea a trei descoperiri cheie.
Structura „razelor” de Soare
Acestea sînt structuri care se dezvoltă în regiuni ale Soarelui cu o activitate magnetică ridicată. Observate în timpul eclipselor solare, aceste creşteri din suprafaţa solară sînt ca nişte ace şi pot erupe în ejecţii coronale de masă, explozii mari de materie care ejectează părţi din Soare în spaţiul din jur.
DeForest şi colegii lui care au procesat observaţiile realizate de STEREO au scos la iveală că aceste „raze” sînt mult mai structurate decît s-a crezut anterior.
„Ce am găsit este că nu există o singură rază. Ele însele sînt compuse din şuviţe fine care împreună creează trăsături mai luminoase”, a precizat DeForest.
Zona Alfvén
Unde se termină coroana şi începe vîntul? O definiţie arată că în zona Alfvén, o graniţă teoretică în care vîntul solar începe să se deplaseze mai rapid decît undele din mediul înconjurător. În această regiune, tulburenţele au loc într-un punct mai îndepărtat în materialul solar, unde nu se mai poate întoarce pentru a ajunge la Soare. „Materialul care trece de suprafaţa Alfvén este pierdut pentru totdeauna”, a declarat DeForest.
Fizicienii au crezut pînă acum că suprafaţa Alfvén este un simplu strat unde vîntul solar a atins o viteză critică. Dar nu acesta este ceea ce au găsit cercetătorii noului studiu.
„Am ajuns la concluzia că nu este vorba de o suprafaţă Alfvén curată, ci este o zonă care se desprinde gradual de Soare, fără să existe o limită clară”, a adăugat DeForest.
Un mister la 10 raze solare
Tehnica folosită pentru a estima viteza vîntului solar a scos la iveală altitudinile sau distanţele de la suprafaţa Soarelui, unde lucrurile se schimbau rapid. Aici, cercetătorii au descoperit ceva bizar. „Am găsit că este un minimum de corelaţii la o distanţă de 10 raze solare”, a adăugat DeForest.
La această distanţă, chiar nici imaginile alăturate nu se potrivesc, dar au devenit mai asemănătoare din nou la distanţe mai mari. „Faptul că asemănările sînt mai mici la 10 raze solare înseamnă că are loc un proces fizic interesant în această zonă. Nu ştim încă despre ce este vorba, dar ştim că va fi interesant”, conchide DeForest.
Adăuga comentariu