Un pasaj aflat sub Colosseum va fi deschis luna aceasta pentru public, după două mii de ani de liniște, transmite stirileprotv.ro
Coridorul misterios, prin care împărații ajungeau discret în loja lor, a stîrnit deja interesul turiștilor din întreaga lume. Mai ales că este menționat și în celebrul film „Gladiatorul”, al lui Ridley Scott.
În urmă cu 2000 de ani, acest pasaj secret lega loja împăratului de exteriorul uriașei arene. Pe aici venea familia imperială, departe de privirile celor din tribune, pentru a viziona jocurile de la Colosseum. A fost restaurat complet și poate fi vizitat, de săptămîna viitoare, doar pe timp de noapte.
Federica Rinaldi, arheolog și managera proiectului: „Ne aflăm la Colosseum, în așa-numitul Pasaj al lui Commodus, o galerie acoperită care a fost restaurată și e programată să se redeschidă în 27 octombrie. Coridorul acoperit era placat cu tencuială vopsită cu stuc și, în primele etape, și cu marmură. Era cu siguranță folosit de împărat și de familia sa, care își făceau astfel apariția la podiumul imperial fără să fie observați.”
Misteriosul pasaj, menționat și în filmul „Gladiatorul”
Pasajul, menționat și în filmul „Gladiatorul”, a fost numit după împăratul Commodus, pe care pasiunea pentru luptele cu gladiatori l-a făcut celebru. Acum, turiștii sînt nerăbdători să vadă noul obiectiv, iar tururile de noapte sînt la mare căutare.
Turist: „Este a patra oară cînd vizitez Colosseumul. N-am mai participat la un tur nocturn și trebuie să spun că este uimitor acolo jos, noaptea, e o atmosferă complet diferită față de cea de pe zi, cînd sînt atît de mulți oameni. În turul de noapte simți că trăiești istoria mai mult, datorită liniștii și calmului. Este un tur excelent.”
Coridorul boltit, parțial luminat de nișe înguste, dezvăluie detalii arhitecturale impresionante: pereți care odinioară erau placați cu marmură și picturi cu scene mitologice inspirate de povestea zeului Dionysos și a Ariadnei.
Adăuga comentariu