X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Ouă de struț cu o vechime de pînă la 7.500 de ani, descoperite în Israel

14 ian. 2023,, 02:00   Ştiinţă şi IT
2413 0

Opt ouă de struţ, unele dintre acestea datînd din urmă cu 7.500 de ani, au fost descoperite în sudul deşertului Negev din Israel, a anunţat joi Autoritatea pentru Antichităţi din această ţară, informează agenţiile DPA şi Xinhua.

Mai multe coji sparte provenind de la ouă străvechi de struţ au fost găsite lîngă resturile unui foc dintr-un loc de campare al nomazilor, a indicat agenţia.

Ouăle au între 4.000 şi 7.500 de ani vechime şi sînt bine conservate, deoarece cojile lor au fost acoperite mult timp de dune de nisip, potrivit directorului autorităţii. Clima deosebit de aridă din regiune a contribuit, de asemenea, la conservarea lor, a adăugat el, notează Agerpres.

Cercetătorii au estimat că acestea reprezintă primele semne arheologice ale gătirii ouălor la acea vreme.

Alături de ouă, echipa a găsit pietre arse, silex şi unelte din piatră, precum şi cioburi de ceramică, lăsate probabil acolo de nomazi.


Locul în care au fost descoperite ouăle, dar şi faptul că au fost găsite împreună indică colectarea intenţionată a acestora, mai degrabă decît găsirea lor accidentală, potrivit cercetătorilor.

Descoperirea îi poate ajuta pe cercetători să afle mai multe informaţii despre viaţa nomadă străveche, a precizat autoritatea.

Struţii erau prezenţe obişnuite în regiune pînă la dispariţia lor din sălbăticie, în secolul al XIX-lea.

Descoperiri anterioare au indicat că ouăle de struţ erau utilizate drept obiecte de lux, bijuterii sau vase de apă, în ceremoniile funerare, dar şi ca sursă de hrană, a declarat Amir Gorzalczany de la Autoritatea pentru Antichităţi.

"Un ou de struţ are valoarea nutritivă a aproximativ 25 de ouă de găină obişnuite", a spus el.

În majoritatea acestor cazuri în care au fost descoperite ouă de struţ, nu au fost găsite şi oase de păsări, ceea ce indică faptul că oamenii din vechime preferau să nu se confrunte cu aceste păsări mari şi se mulţumeau doar cu ouăle lor, au notat cercetătorii.

Ouăle urmează să fie reconstituite din cojile unite "ca într-un puzzle" şi examinate cu atenţie în laborator, a adăugat specialistul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?