X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

ONU: Mîncați mai puțină carne

10 aug. 2019,, 00:01   Ştiinţă şi IT
3211 0

Experții ONU susțin într-un raport că o schimbare de dietă, cu mai puțină carne și mai multe plante ne-ar ajuta să încetinim fenomenul încălzirii globale, relatează BBC.

Experții ONU fac un apel pentru încetinirea încălzirii globale prin consumarea unei cantităţi mai mici de carne şi creşterea alimentelor bazate pe plante.

Consumul ridicat din Occident de produse din carne și lactate alimentează încălzirea globală arată un important raport despre utilizarea solului și schimbările climatice. Asta nu înseamnă că oficialii și oamenii de știință fac apel să devenim vegetarieni sau vegani, relatează BBC.

Ei susțin că mai multe persoane ar putea fi hrănite folosind resurse mai puține dacă fiecare om ar reduce consumul de carne. 58% din emisiile de gaze cu efect de seră rezultate din producerea alimentelor vin din produsele animale, arată BBC.

Documentul pregătit de 107 oameni de știință pentru Comisia interguvernamentală pentru modificări climatice care se va întruni la Geneva, arată că dacă solul ar fi folosit mai eficient ar putea stoca mai mult din carbonul emis de oameni.


Practic plantele absorb CO2 din atmosferă și depozitează carbonul în sol. Tăierea pădurilor și practicile dăunătoare din agricultură duc la deteriorarea acestei capacități.

Când solul e degradat carbonul este eliberat din nou în atmosferă sub formă de CO2 iar dezvoltarea plantelor este compromisă. Schimbările climatice grăbesc acest proces. Temperaturile ridicate duc la descompunerea materiilor organice din sol și măresc emisiile de gaze cu efect de seră.

“Nu le spunem oamenilor să nu mai mănânce carne. În unele zone oamenii nu au alternativă. Dar este evident că în Occident mâncăm mult prea multă carne” a spus profesorul Pete Smith, de la Universitatea din Aberdeen.

Raportul îndeamnă la acțiuni concrete de a opri deșertificarea și deteriorarea solului, ambele contribuind la schimbarea climei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?