X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

„Ochiul lui Marte”, o nouă formațiune înfricoșătoare descoperită pe Planeta Roșie

16 iun. 2022,, 05:00   Ştiinţă şi IT
2781 0

O nouă imagine surprinsă de un instrument care orbitează Planeta Roșie arată o formațiune ce ar putea fi numită cu ușurință „Ochiul lui Marte”.

La o mare distanță sub camera lui Mars Express al ESA, un crater mare, de mărimea unui oraș, fără nume, se deschide pe suprafața Planetei Roșii, pete de material întunecat făcîndu-l să semene cu un ochi enorm care privește spre stele. Cu toate acestea, scopul imaginii nu este să vă dea fiori; imaginile prin satelit ne pot ajuta să înțelegem mai bine geologia și istoria lui Marte.

„Ochiul lui Marte”, avînd o lungime de 30 de kilometri, se află într-o regiune din emisfera sudică a planetei, cunoscută sub numele de Aonia Terra. Această regiune a fost puternic afectată de cratere, iar subiectul noilor imagini Mars Express nu este nici cel mai mare și nici cel mai impresionant dintre acestea; noua formațiune nu este departe de craterul Lowell, care măsoară 200 de kilometri.

„Ochiul lui Marte” s-ar fi putut forma în Sistemul Solar timpuriu

Se crede că Lowell și multe dintre craterele din regiune au fost create de impacturi masive petrecute în urmă cu aproximativ 4 miliarde de ani, în timpul unei perioade violente a sistemului solar timpuriu, cunoscută sub numele de Bombardamentul puternic tîrziu, scrie Science Alert.


Și Pămîntul a fost bombardat, un proces despre care se crede că a adus pe tînăra planetă apă și compuși organici, dar procesele atmosferice și seismice au șters multe dintre dovezile de pe suprafața planetei noastre.

Pe Marte, sterilă și mult mai liniștită din punct de vedere geologic, dovezile rămîn, oferindu-ne un instrument pentru înțelegerea vremurilor mai tulburi din istoria Sistemului Solar.

Regiunile precum Aonia Terra pot dezvălui, de asemenea, indicii despre compoziția lui Marte. Un impact violent excavează material care altfel ar putea fi ascuns sub suprafață, creînd noi geologii și compoziții ale suprafeței. Regiunea prezentată în noua imagine sugerează că compoziția suprafeței de aici este complexă și variată.

Dovezi ale apei lichide

„Ochiul lui Marte” se află pe un teren sculptat de canale, probabil creat de rîuri de apă lichidă care curgeau la suprafață cu miliarde de ani în urmă. În aceste canale pot fi văzute urme de material mai întunecat, iar unele dintre ele chiar par să fie înălțate, poate ca rezultat al materialului rezistent la eroziune care se așază în albiile uscate ale rîurilor și care rămîne chiar și atunci cînd pereții rîului sînt măcinați de furtuni.

Cratere mai mici și movile cu vîrf plat apar în regiunea aflată la sud de crater, în timp ce regiunea din nord este mai netedă și de culoare mai deschisă.

În centrul craterului poate fi, de asemenea, observat material întunecat, sub forma unei dune umbrite, ondulate. În crater pot fi văzute și movile, sugerînd că acesta captează într-un fel materialele.

O imagine impresionantă

Informații mai detaliate despre crater și împrejurimile acestuia ar putea fi dezvăluite prin observații mai apropiate și o suită mai largă de instrumente, dar este destul de impresionant și ceea ce putem învăța din imaginile obținute de la o asemenea distanță.

Camera stereo de înaltă rezoluție captează informații nu doar despre culorile mineralelor, ci și despre altitudinea caracteristicilor, oferind un set de date cuprinzător despre suprafața lui Marte.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?