X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Oamenii de ştiinţă au găsit cauza demenţei senile

18 feb. 2019,, 01:00   Ştiinţă şi IT
2458 0

Savanţii de la Universitatea Johns Hopkins au descoperit una dintre cauzele deteriorării condiţiei mentale odată cu înaintarea în vîrstă, notează ediţia specializată MedicalXpress.

Experții au efectuat un experiment care a durat 20 de ani. În cadrul acestuia, s-a constatat că inflamațiile cronice de la mijlocul vieţii reprezintă cauza unei tulburări de memorie și a abilităților mentale la bătrînețe.

Timp de două decenii, cercetătorii au făcut observaţii pe un eşantion de 12.336 de persoane avînd vîrsta medie de 57 de ani.

Participanţii la studiu au fost împărțiți în patru grupe, în funcție de nivelul inflamației din organism. Aceasta a fost măsurată prin cantitatea de proteină C-reactivă și prin datele a patru bio-markeri ai inflamației: cantitatea de proteină fibrinogenă, numărul de celule albe din sînge, nivelul factorului von Willebrand și factorul de coagulare VIII.

Abilitățile mentale participanţilor la studiu au fost testate la începutul experimentului, mai apoi după 6-9 ani și la sfîrșitul experimentului.


Studiul a arătat că, la persoanele cu un indicator major de inflamație capacitatea mentală s-a deteriorat cu 12%, la cele cu un nivel moderat de înalt – cu 8%. Memoria, abilitățile lingvistice și funcțiile executive au fost cele mai afectate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?